Un altfel de ramas-bun...

Ne-am intalnit din nou... Magia fiecarei intalniri e greu de pictat in cuvinte, toate sentimentele care se napustesc asupra mea si pe care abia mi le pot tine in piept sunt greu de redat apoi in cateva fraze... Si cel mai mult ador sa savurez momentele de dupa toata aceasta furtuna a intalnirilor noastre, momentele de pe drumul de intoarcere.
Pentru multi aceste momente sunt probabil momente de tristeste in care constientizeaza inevitabila despartire, dar pentru mine sunt momente la fel de speciale ca si intalnirea in sine. Atunci rememorez, privindu-l cum conduce, toate momentele de pasiune, ii admir masculinitatea implinita de daruirea si pasiunea mea si ii surprind zambetul din coltul gurii si stiu ca si el retraieste pret de cateva secunde unul din multele momente petrecute impreuna. Acolo, pe drumul de intoarcere catre vietile noastre obisnuite, traiesc cu o uimire naiva si o incantare aproape copilareasca momentul in care el imi ofera promisiunea unei pasiuni care sa dureze toata viata si o face atat de natural si simplu incat ma dezarmeaza complet. Mi-e aproape imposibil sa-mi intorc privirea de la el, ma fascineaza si ma subjuga complet cu aura de incredere si masculinitate care il impresoara... Ma trezeste brusc la realitate cand imi spune ca si-ar dori sa fie cu mult mai fain pentru mine decat isi permite sa fie acum si simt cum ma cuprinde un uragan de sentimente si cuvinte pe care nu stiu in ce ordine sa le pun sa aiba sens si pentru el si sa-i explic cat de fain este exact asa cum este. Nu reusesc sa imi fac cuvintele sa exprime ceea ce simt, toate imi par spuse deja de prea multe ori si cumva si-au pierdut valoarea, asa ca renunt la a mai incerca sa-i spun ce simt si continui sa-l privesc in timp ce varfurile degetelor mele descriu o poveste a lor in parul lui.

Stiu ca vede in privirea mea cat de plin este sufletul meu de fericirea de a fi fost iubita de el, stiu ca simte in tremuratul mainii mele cand il ating emotia care ma stapaneste doar pentru ca ii sunt aproape inca si mai stiu ca isi da seama din felul in care nu ma indur sa nu ma mai joc cu parul lui moale de cat de mult imi va lipsi pana la urmatoarea intalnire. Stiu ca vede toate lucrurile astea in mine si mi-e suficient, nu mai simt nevoia de cuvinte care sa umple acest spatiu de trairi dintre noi doi si mai stiu ca aceste mici gesturi de ramas-bun vor ramane in noi si ne vor readuce curand mai aproape unul de celalalt.

Magia unei seri de iarna...

M-am oprit cateva minute intr-o benzinarie sa imi dezmortesc picioarele dupa cateva ore de condus si nu am putut sa nu admir frumusetea peisajului care se asternea in fata mea. Era o zi rece de decembrie, dar plina de soare a carui lumina clara imi oferea o priveliste incantatoare a muntilor plini de zapada care se inaltau falnici si protectori deasupra orasului. Eram aproape acolo...l-am sunat sa-i mai aud inca o data vocea inainte de a-l vedea si simteam deja cum tot corpul imi este rascolit de emotia revederii. M-a surprins mereu efectul pe care il are vocea lui asupra mea...acea voce puternica, in care citesti mereu hotarare, dar si atatea alte lucruri stiute doar de sufletul meu...
Cand am ajuns la pensiune soarele deja se pierdea in mrejele serii si frigul devenise mai patrunzator si neprietenos. Atmosfera primitoare si calda din pensiune mi-a incantat imediat simturile si dupa ce am fost intampinata si de gadza ospitaliera si o catelusa pe cat de dragalasa, pe atat de iubitoare, am inceput sa ma simt numaidecat in largul meu.
Dupa o scurta vreme a ajuns si el...momentul revederii a fost la fel de dulce ca si dorul care se stransese in noi de la ultima intalnire. Imi lipsise imbratisarea lui in care ma pierdeam toata, imi lipsise zambetul lui cand ma privea...imi lipsise el pur si simplu. E extraordinar cum distanta, desi iti alimenteaza dorul si dorinta, te face sa uiti anumite detalii pe care le redescoperi cu atata placere in momentul reintalnirii. Uiti gustul buzelor lui cand se lipesc atat de decadent de ale tale, uiti mirosul pielii lui, atat de masculin, atat de adictiv, uiti profunzimea privirii lui care iti rascoleste toate simturile si te face sa tremuri de dorinta de a fi atinsa... Dar la fel de extraordinar mi se pare si faptul ca atunci cand sunt in bratele lui uit de tot restul. Lumea mea se rezuma timp de cateva ore la camera aceea luminata difuz, la el si la mine si iubirea care ne aduce mereu acolo. 

In timp ce noi ne iubeam cu pasiunea si dorul timpului pe care il petrecusem departe unul de celalalt, afara a inceput sa ninga. Ningea cu fulgi mari, albi si pufosi, ningea incet,  dar mult asezand un covor gros de magie alba peste toata intinderea de case cu cosuri fumegand. Mai tarziu am iesit afara sa ne bucuram de ninsoarea de vis care lumina noaptea si am descoperit un peisaj de basm care completa perfect nota fermecatoare a serii. Ne-am bucurat ca doi copii de minunatia fulgilor de nea care dansau in jurul nostru intr-un spectacol maiestuos si am trait pe deplin fericirea de a fi cu el acolo, intr-un loc minunat, prinsa intre bratele lui si dezmierdata de sarutul cald al buzelor lui. 

Despre arta de a te lasa condusa...

"Si ea mai descopera ca marele secret al dansului este sa te lasi condusa", "Dieta mediterránea"

Traim intr-o lume in care femeile nu se mai lasa conduse...nu se mai lasa conduse de barbati in afaceri, sunt perfect capabile de a si le conduce singure, nu se mai lasa conduse cu masina, stiu si le place sa si le conduca singure, nu se mai lasa conduse de prejudecati, le-au depasit si isi inventeaza lumea asa cum vor ele. Dar in tot acest proces de emancipare multe dintre ele au uitat totusi cat de placut este sa te lasi condusa uneori...sa te lasi condusa de pasiune si sa iubesti cum n-ai iubit in toata viata ta, sa te lasi condusa de un barbat in dans si sa dansezi cum n-ai dansat in toata viata ta, sa te lasi condusa de instincte si sa ai cele mai mari realizari din viata ta. 

Ca toate lucrurile din viata asta a noastra complicata cred ca si a sti sa te lasi condusa la momentul potrivit este o arta si sa gasesti acel echilibru perfect intre aceste momente o adevarata maestrie. 

Sa te afli in bratele unui barbat care stie cum sa te conduca in timpul unui dans de exemplu, sa-i simti hotararea din maini cand te lipeste de corpul lui, apoi aceeasi hotarare cand te intoarce dintr-o singura rasucire a incheieturii reprezinta pentru mine forta masculina cea mai subtila si fascinanta in acelasi timp. Admir o femeie capabila sa se abandoneze unui astfel de control, un control al barbatului care isi doreste sa o faca pe ea sa iasa in evidenta, sa o scoata din zona ei de comfort si sa o duca pe culmi poate inca neexplorate. Iar acest abandon intalnit adesea in dans cred ca se reflecta la fel de bine si in iubire. O femeie care alege sa se abandoneze in bratele unui barbat care stie cum sa o intuiasca, stie cum sa scoata la suprafata adevaratele ei dorinte si sa o faca sa-si doreasca sa fie ea pur si simplu este o femeie curajoasa fara doar si poate, dar si o femeie determinata. 

  

Cred ca se intampla deseori sa confundam momentele in care ne lasam conduse cu momentele de slabiciune si cred ca de multe ori gresim. Fragilitatea unei femei, gingasia ei cred ca sunt arme care inca darama multe ziduri si cu care inca se cuceresc multe inimi de barbati impenetrabile in aparenta. Sunt situatii si momente in care e nevoie sa fii dura, exigenta, poate chiar rea pentru a fi luata in serios si a obtine ce vrei, dar ce obtii asa n-are nici un termen de comparatie cu ce obtii printr-un zambet sincer la momentul potrivit, printr-o grimasa dragalasa sau o atingere aparent intamplatoare. 

Sa fii femeie si sa fii constienta de toate atuurile pe care le ai consider ca este un dar extrem de pretios pe care fiecare dintre noi ar trebui sa-l apreciem in consecinta. Asadar, fiti femei...femei frumoase, femei sincere cu ele insele, femei pasionale si femei pur si simplu...

Raiul in culori de toamna...

Toamna nu a fost niciodata unul din anotimpurile mele preferate, am asociat-o mereu cu venirea iminenta a iernii, a frigului, a zilelor mohorate si scurte. Cred ca singurul moment in care am apreciat-o a fost in copilarie cand culegeam frunze de toate culorile din parc pentru tema de la scoala si eram incantata de spectacolul de culori si lumini al copacilor rasfatati de razele timide ale soarelui. Ca adult, recunosc cu rusine ca au fost multe toamne care au trecut pe langa mine neobservate sau de care m-am ascuns grabita in masina in drum spre lucru.

Cand iubesti insa si iti faci timp sa privesti lucrurile din jurul tau, toamna este un anotimp cu adevarat senzational. Toata natura se imbraca intr-o mantie aurie, ruginie si pe alocuri inca verde...privesti copacii si nu simti decat pura pasiune si incantare in culorile vii, pline de vibratie si emotie. Si cel mai grozav mi se pare cand dupa un sir de zile innorate si triste vine o zi plina de soare si caldura si traiesti acea zi cu tot sufletul, lasi soarele sa-ti mangaie chipul, te pierzi in ochii iubitului care iti zambeste si stii ca se indragosteste iar de tine chiar in acel moment si te lasi invaluita de fericirea de a fi cu el pur si simplu.

Ne-am obisnuit sa ne traim viata intr-un ritm mult prea accelerat, sa lasam zilele sa treaca pe langa noi cu o viteza ametitoare si de multe ori pierdem din vedere ce conteaza cu adevarat. Desi ma incadrez perfect in acest stil de viata in care o zi de 10 ore se simte ca o ora mai plina, m-am educat cumva pe parcurs sa profit de zilele care imi ofera lucruri si oameni care merita pretuiti si sa fac din aceleasi zile de 10 ore mici vieti traite ca si cum restul zilelor n-ar exista.

 

Am invatat ca fericirea o gasesti cu adevarat in lucrurile marunte, in gesturi, in priviri, in cuvinte...si toate ti se intiparesc in minte si mai ales in suflet. Fericirea o gasesti in cafeaua bauta cu el dimineata si conversatiile voastre despre tot ce va trece prin cap, fericirea o gasesti in plimbarea cu el din mijlocul naturii cand el te-a ridicat ca pe un fulg in spinarea lui ca tu sa nu te murdaresti si a coborat cu tine o panta mai abrupta si desi tie iti era teama, stiai ca n-ar face nimic care sa te puna in pericol, fericirea o gasesti in floricica pe care el a cules-o de pe camp si ti-a prins-o usor in par si ti-a zambit atat de dulce incat ai simtit cum te indragostesti tu iar de el chiar in acel moment. 

De fapt am invatat ca fericirea nu e o stare pe care o cauti si o gasesti, ci e o stare pe care nu trebuie decat sa o traiesti atunci cand ai tot ce ai nevoie la indemana. 

The perfect one-night stand...

Cati dintre noi nu ne-am imaginat sau nu ne-am dorit acea aventura de o noapte perfecta? Cred ca fiecare are un scenariu despre cum ar trebui sa se intample lucrurile, unde si mai ales cu cine. Si multi dintre noi cred ca am si dat curs acelui scenariu doar pentru a realiza ca planurile de acasa nu se potrivesc mai niciodata cu realitatea si fie apar complicatii la care nu ne-am gandit, fie cineva are de suferit. Dar ce se intampla cand nu-ti propui sa ajungi in ipostaza asta si cu toate astea ti se intampla? Si mai iese si perfect? Probabil cel mai logic raspuns ar fi "continua..", dar atunci nu ar mai fi o aventura de o noapte, nu?

Am avut intotdeauna o atractie si o afectiune aparte pentru oamenii care au reusit sa ma surprinda si sa atinga o parte din sufletul meu de care nici eu nu eram constienta, acei oameni, si mai ales barbati, care m-au cucerit impotriva vointei mele si mi-au trezit cele mai adanci si ascunse pasiuni. Perfect nu a fost pentru mine faptul ca s-a intamplat cu un barbat pe care-l cunosteam deja, care imi placea chiar daca nu ma gandisem vreodata ca vom ajunge in acel punct, perfect nu a fost nici faptul ca afara erau 5 grade si mai cald imi tineau cizmele cu care eram incaltata decat rochita de pe mine, perfect a fost restul. Perfect a fost modul in care ne-am apropiat unul de celalalt, atrasi inconstienti unul spre celalalt, perfecta a fost chimia care s-a produs intre noi, fara cuvinte, doar prin atingeri si mangaieri electrizante, perfect a fost acel sarut...surprinzator, intens, ravasitor... Perfect a fost acel "Vrei sa mergem?" spus cu atata naturalete, dar cumva perfect regizat ca toata scena sa para desprinsa dintr-un film, perfect a fost modul in care mi-a luat mana in mana lui si m-a tinut strans langa el tot drumul pana la masina si acolo, strans in palma lui m-a facut sa ma simt in siguranta cu el, comfortabila si mai ales intima cu el.

Fiecare femeie cred ca traieste, constient sau nu, un moment in viata ei care o defineste ca femeie, un moment care o rupe definitiv de imaginea de copila sau adolescenta si o transforma complet intr-o fiinta erotica. Si acel moment il traieste cand intalneste acel barbat care o face sa se simta cu adevarat femeie, care o priveste exclusiv ca pe obiectul pasiunii lui si care ii infrange vointa de a se ascunde pe ea insasi si aduce la suprafata adevarata ei fire. Iar ca femeie, sa iti permiti sa traiesti toate aceste lucruri, sa iti permiti sa te descoperi pe tine insati trecand peste toate temerile si prejudecatile in care te-ai lasat altadata incorsetata, este cu adevarat o experienta minunata.  

Sa lasi un barbat sa te trezeasca erotic, sa te simti femeie in bratele lui...ce poate fi mai inaltator si marcant in acelasi timp?! Iar cand acel barbat iti ramane apoi aproape, ca un prieten drag, un prieten cu care poti vorbi despre orice, despre carti bune care v-au placut si v-au marcat, despre filme care v-au pus pe ganduri si v-au miscat, sau cu care vorbesti doar ca sa-i auzi vocea din cand in cand, asta pentru mine inseamna modul perfect de a incheia o aventura de-o noapte perfecta...

 

Cel mai intim sarut...

“I-ai strâns genunchii şi ai sărutat-o, nu opune rezistenţă, ar fi culmea, doar ştie atât de multe despre tine, iar de o bună bucată de timp te apără de rele şi tu acum închizi ochii şi îţi scufunzi sufletul în sărutul ăsta lung.”
― Tudor Chirilă, Exerciţii de echilibru

Zambetul ochilor lui umple toata camera de o lumina orbitoare, e fericit ca sunt acolo si nu se sfieste cat de putin sa mi-o arate, eu in schimb sunt inca macinata de indoieli si il tin cel putin fizic la distanta. Ne pierdem in priviri hipnotizante, ma face sa rad si simt ca am ras cu el o viata, iar asta nu e decat o alta zi ca multe altele pe care le-am mai trait cu el. Nevoia de a ma atinge ii este prea mare si profita de orice apropiere, de orice moment in care imi las garda jos pentru a o face... imi atinge bratele, imi las mainile sa cada neputincioase in poala iar el le urmeaza, imi atinge genunchii prin materialul moale al rochiei, respiratia mi se accelereaza, imi dezgoleste incet genunchii si isi lipeste buzele de pielea mea atat de tandru si de naucitor incat uit sa respir. Ii simt acel sarut in toata fiinta mea, in acel moment imi apartine in intregime, il am acolo lipit de genunchii mei si simt ca sufletele noastre s-au atins, s-au recunoscut si isi zambesc. Dincolo de energia erotica a momentului imi simt sufletul trezit si viu, pregatit sa primeasca o iubire la care doar a sperat ca exista.

Senzatia buzelor lui pe genunchii mei ma bantuie ore intregi dupa ce ma despart de el, ma surprind muscandu-mi buza la amintirea acelui moment in timp ce imi ascult prietenii povestind vrute si nevrute la un pahar de vin. Gandurile ma urmaresc tarziu in noapte, nelasandu-ma sa dorm, ma sucesc si ma rasucesc in pat si intr-un final cedez si ii scriu..."Te urasc!"... imi raspunde simplu..."Iar eu te ador!". Stie ca sunt a lui deja, stie ca nu ma pot impotrivi chiar daca nu mi-o recunosc inca nici mie, dar el stie...a vazut-o clar in ochii mei, in rasul meu, in tresaririle mele la atingerile lui. Stie si are rabdare sa astepte ca si eu sa accept asta si sa ma abandonez cu totul in pasiunea pentru el.

Ne sunt date momente in viata in care ne indoim de toate lucrurile pe care le cunoastem, de toata fiinta noastra, dar deseori acelea sunt momentele in care ne regasim mai profund ca oricand si ne descoperim pe noi insine asa cum suntem cu adevarat. Si acestea sunt momentele pe care merita sa le traiesti cu tot ce ai, cu indoieli, cu strangeri de inima, cu exaltare, cu nebunie si sa iesi din ele renascut, mai complet si mai bogat si de ce nu, mai fericit. Un sarut, cel mai intim sarut din viata ta, merita sa ti-l amintesti printre amintirea altor mii de alte sarutari care ti-au miscat sufletul si ti-au incantat trupul. Un simplu sarut, deasupra genunchiul drept, apoi pe genunchiul stang si lumea ta devine brusc alta...o lume in care exista si el si iubirea lui pentru tine.

Cand "Mi-e dor!" nu mai e de ajuns....

EA:

"As vrea sa fii aici,iubire

Si sa ma strangi la pieptul tau

Si sa te-ncumeti din privire

Sa-mi spui ca tu de dragul meu

Te cam topesti si-ai vrea,stiu bine,

Sa ma auzi spunand la fel.

Eu tot ti-as spune c-o privire,

Dar stiu ca si mai mult ai vrea

Sa ma auzi soptindu-ti dulce

"Oh,baby,cat ma vreau a ta!"

Tot doru' mi s-ar risipi intr-o clipa

Cand gura mea ar fi a ta,

Iar vocea ta n-ar sti sa zica

Decat <Femeie draga,esti a mea!>.

EL:

Femeie draga, esti a mea!!

Si te sarut prelung pe buze...

Si te ridic de la podea...

Si spun prostii...sa te amuze!

Tu cati in ochii mei adanc

Un semn! Ca sunt aprins si vreau

Sa ma topesc gemand in tine

Eu nu-ti mai spun ci doar te iau

In brate si te-asez pe patul

La care-n doi am tot visat...

Si-ncet, simtindu-ma barbatul

Pe care tu l-ai asteptat,

Iti umplu trupul de iubire

Si intru-adanc... Si apasat!!"

Ce simti cand realizezi ca acel simplu "Mi-e dor de tine!" devine neincapator pentru tot ce vrei sa-i spui si sa-i arati? Ce faci cand acele cuvinte nu-ti mai par suficiente pentru tot ce simti si cauti un mod mai complex de a exprima ce e in sufletul tau? Raspunsul e simplu - scrii...scrii versuri, scrii fantezii, scrii amintiri, orice te aduce mai aproape de el, si de preferat ar fi sa i le scrii lui. Iar cand iti si raspunde in acelasi mod la randul lui...wow!!

 

Dialogul intre doi iubiti este de cele mai multe ori poezie in sine, fie ca are rima sau nu, sufletele lor sunt pagini albe pe care si le umplu unul altuia cu vorbe frumoase, dor si promisiuni de iubire. Si in momentele cele mai pline de indoiala aceste cuvinte sunt cele care te alina, cele care te fac sa zambesti iar si sa crezi in iubirea pe care ai primit-o si pe care ai daruit-o la randu-ti.

Se spune ca distanta idealizeaza iubirea, si de cele mai multe ori asa este, dar se mai intampla cand si cand sa descoperi ca realitatea de a fi cu cel caruia ii duci dorul este cu mult peste asteptarile si fanteziile tale. Si atunci realizezi ca fericirea nu e in a-ti imagina cat de frumosi ati fi impreuna, ci in a trai frumusetea de a fi impreuna si a-ti implini cele mai ascunse si minunate vise. 

Si ce daca a venit toamna si soarele se ascunde dupa norii morocanosi, tu esti in bratele lui unde e cald si bine si restul lumii dispare. Asa ca las-o sa dispara cu totul si bucura-te de el cum stii tu mai frumos.

Te cred...

"Doamna, o sa te ating cu mintea.
o sa te ating si o sa te ating si o sa te ating
pana cand deodata o
sa-mi zambesti, obscen de timid
(doamna, o sa
te ating cu mintea.) O sa te
ating, atat,
usor si tu o sa devii cu totul,
cu infinita usurinta
poemul ce nu-l scriu." E.E.Cummings

Spune-mi ca ti-e dor de mine, am sa te cred. Spune-mi ca adori sa ma vezi zambind, am sa te cred. Spune-mi ca iubesti diminetile care incep cu mine somnoroasa pe perna ta, am sa te cred.Spune-mi ca ma iubesti, te cred.

Cred ca orice femeie care a fost dezamagita in dragoste macar o data in viata ei isi ridica instictiv niste ziduri de aparare cand incepe o noua relatie si nu mai crede atat de usor ceea ce i se spune. Si uneori poate si bine face, nu cred ca toate relatiile sunt menite sa fie extraordinare si daca nu simti ca merita sa iti cobori armele, nu o face. Dar mai sunt unele momente rare in viata cand chiar intalnesti un barbat care iti darama unul cate unul toate zidurile si te vede pe tine asa cum esti cu adevarat si nu pleaca, din contra, ramane, ramane in ciuda tuturor motivelor pentru care nu ar trebui sa o faca. Si atunci il crezi, crezi in cuvintele lui frumoase, crezi in privirea lui care te imbraca, crezi in bratele lui care te inconjoara, crezi in sarutul lui care te dezarmeaza, il crezi cu totul.

Traim in permanenta, constienti sau nu, cu teama de a nu fi raniti si devenim vulnerabili atunci cand iubim tocmai datorita acestui lucru. Dar eu cred ca si asta, ca si fericirea, depinde cumva tot de noi. Nu cred ca cineva iti poate face rau emotional decat daca tu ii permiti acest lucru si nu o poate face decat cu armele tale, cu ranile tale deja existente si de care nu te-ai vindecat niciodata. M-am intrebat in ultimul timp cand am simtit ca doare un cuvant care mi-a fost spus sau un gest care nu ma privea direct, dar care ma afecta, de ce doare, de ce primul instinct este cel de aparare si nu de acceptare. Si am realizat ca singura cale de a nu ma mai simti ranita este sa ma vindec in primul rand pe mine, sa imi las sufletul sa se vindece si sa accepte ce nu poate schimba. Suntem atat de usor tentati sa punem granite iubirii, sa ne revendicam dreptul de proprietate asupra celui pe care-l iubim de parca iubirea ar fi o tranzactie comerciala. Nimeni nu te iubeste pentru ca esti o afacere buna, te poate aprecia, e adevarat, pentru calitatile fizice, intelectuale sau materiale, dar nimeni nu te iubeste pentru asta, ci te iubeste dincolo de toate astea. Te iubeste pentru cum nu poti sa gandesti clar pana nu iti bei cafeaua dimineata, te iubeste pentru felul in care esti acolo cand are nevoie de tine, te iubeste pentru rasul tau fain si emotiile tale cand esti cu el.

Cand ai suficienta incredere in tine stii ca nimeni nu iti apartine in intregime, dar la fel de bine stii ca nimeni nu poate lua de langa tine pe cineva care vrea sa fie acolo. Asadar, crede in tine, crede in iubirea care ti se ofera si mai crede ca a lasa pe cineva liber, nu inseamna a-l pierde.

Despre fantezii...numai de bine.

Ce-ar fi daca in loc sa avem mereu fantezii, fie ele romantice, erotice sau de orice alt fel am deveni chiar noi acele fantezii. De cate ori nu am auzit o femeie zicand ca isi doreste un barbat asa cum viseaza ea...sa arate bine, sa fie dragut si sa-i suceasca mintile cu o privire; nu am auzit in schimb nici o femeie zicand ca vrea sa devina ea fantezia unui barbat, sa fie ea tot ce isi poate dori acel barbat. De ce nu facem asta tot timpul? De ce nu cautam sa fim noi cea mai buna varianta a noastra in loc sa cautam defectele celuilalt? 

Ai zice ca e greu sa afli ce isi doreste cu adevarat un barbat si asta pentru ca ei de obicei se impart in doua categorii - cei care nu vorbesc foarte mult si de la care obtii destul de greu informatii si cei care vorbesc foarte mult si nu stii cum sa sortezi uneori informatia. Dar eu as zice ca pentru fiecare dintre ei exista solutii uneori mai simple decat am crede. Pentru prima categorie cea mai simpla varianta mi s-a parut cea spusa chiar de un barbat si anume ca unii barbati sunt ca si cainii,nu pot sa vorbeasca,dar daca te uiti in ochii lor intelegi tot. Si atunci nu-ti ramane decat sa vezi in ochii lor, in gesturile lor ce vor si sa te ghidezi dupa asta pentru a le oferi paradisul. In ce priveste a doua categorie de barbati,cei care chiar iti spun ce isi doresc, cu ei cred ca adevarata provocare este daca poti tu ca femeie sa te ridici la inaltimea fanteziilor lor. Iar daca poti s-o faci,fa-o...ce vei descoperi apoi in barbatul respectiv va fi paradisul tau. 

 Oricum ar fi ele, rostite sau subtil sugerate, fanteziile ar trebui incercate si transformate cat mai des in realitate. Ca femeie poti primi complimente care sa te faca sa te simti frumoasa, iubita, dorita, dar nimic nu se compara cu adorarea din ochii barbatului ale carui vise le-ai transformat in realitate. In privirea aceea iti validezi toata increderea in tine, privirea aceea te face sa il crezi cand iti spune ca a gasit in tine tot ce si-a dorit mereu la o femeie.

Nu te rezuma la a fi doar femeia de care el s-a indragostit, fii femeia de care el nu se poate abtine sa nu se indragosteasca in fiecare zi...

Alege un loc minunat si voi fi acolo cu tine.

Despre dor s-a vorbit mult, s-a scris mult, dar nu cred ca va fi o tema care se va epuiza vreodata. Dorul nascut din iubire este un sentiment pe atat de vast si de adanc pe cat este iubirea, iar iubirea, chiar si cea neimpartasita, rareori se stinge usor, iar asta transforma dorul in sentimentul cel mai apropiat de sufletul celui care iubeste. 

Azi am privit razele blande ale soarelui de vara tarzie intrand timide prin fereastra mea si mi-a fost dor...mi-a fost dor sa fiu cu el, sa stau intinsa pe iarba privind norii pufosi si sa-i simt mana odihnindu-se pe genunchii mei, sa inchid ochii si sa ascult pasarelele ciripind si pe el cantand incetisor in ritm cu ele fara macar sa-si dea seama, mi-a fost dor sa fiu prezenta in lumea lui. Pentru unii dorul de persoana iubita este sfasietor, si cred ca sunt multi care doar din acest motiv prefera sa renunte cu totul decat sa traiasca acest sentiment o perioada lunga de timp, dar pentru altii acest sentiment este calea cea mai usoara de a fi cu cei pe care ii iubesc mereu. Cand ti-e dor, il simti pe cel cu care vrei sa fii aproape, iti amintesti privirea lui, iti amintesti zambetul lui si simti cum sufletul iti este invadat de cel mai placut sentiment de tandrete si caldura.Te poti transpune oriunde impreuna cu el, fie ca esti in locurile in care ati fost si v-ati iubit, fie ca esti in locuri pe care doar ti le imaginezi.

Si tot cand ti-e dor mi se pare important sa-i spui asta. Sa i-o spui in cuvinte, sa i-o spui prin mesaje, prin suspine...

"Oftatul asta al tau o sa fie amanta mea",mi-a spus intr-o zi oarecare. "Daca ai sti tu cate imi spune mie oftatul tau... daca l-ai pune pe hartie, ai avea cel putin doua pagini". Nu m-am putut abtine sa nu rad, desi stiam ca are dreptate. Daca vrei sa stii ce e in sufletul unei femei, fii atent la oftatul ei. Acolo, in geamatul ala retinut si aproape sufocat, acolo vei descoperi tot dorul ei, cat tanjeste ea dupa dragoste si cum se inarmeaza sa aiba rabdare pana ajunge la tine.
Multi ar spune ca oftatul e un semn de frustare, de neputinta, dar in cazul femeilor, mai ales cele indragostite, nu e nici pe departe asa. Ea in acel suspin isi concentreaza imensitatea trairilor ei si multitudinea cuvintelor pe care vrea sa le spuna, dar nu-i ajunge o respiratie sa o faca. 

Sa-ti fie dor inseamna sa iubesti, sa iubesti inseamna sa-ti fie dor...traiti-le pe amandoua la fel, cu pasiune, cu daruire si cand amandoua se sfarsesc tot o sa va fie dor sa va fie dor...

Prima iubire...

Cred ca cele mai multe fete isi asociaza prima iubire cu primul iubit pe care l-au avut sau prima relatie mai serioasa. Pentru mine prima iubire nu a fost nici primul baiat care m-a tinut de mana la o plimbare, nici primul baiat care m-a sarutat si nici macar primul cu care am facut dragoste. Pentru mine prima iubire a fost...primul baiat cu care m-am iubit pur si simplu.. Iubirea aceea inocenta cand abia de-ti dai seama ce se intampla cu tine, cand nu stii de ce iti accelereaza brusc bataile inimii in timpul orei de biologie cand l-ai surprins privindu-te, cand simti ca te lasa picioarele in momentul in care ai in mana un biletel de la el pe care scrie cu litere mari "TE IUBESC!" sau cand nu-ti mai poti masca zambetul auzind un coleg ca el s-a interesat unde stai si ce numar de telefon ai. 

Prima iubire e aceea care iti ramane cumva mereu in suflet, oriunde te-ar duce viata, si de care iti amintesti mereu cu caldura si emotie. De multe ori nici nu-ti mai amintesti mare lucru despre ce s-a intamplat intre tine si respectivul baiat, dar sentimentele de atunci nu ai cum sa le uiti pentru ca acela a fost momentul in care sufletul tau s-a trezit catre iubire, a invatat cu pasi mici ca poate sa zboare si sa cucereasca culmi de fericire nemaicunoscute pana atunci. Cred ca prima iubire e ca si prima masina pe care o conduci, o sa iti amintesti mereu cat de stangaci te simteai atunci si cum invatai din mers multe manevre. 

De la prima iubire ramai cu ochii lui albastri care te rascoleau de fiecare data cand te priveau, ramai cu senzatia unui picior ridicat involuntar la spate cand te saruta atat de dulce incat simteai ca plutesti, ramai cu dansul ala minunat din sufrageria lui cand te strangea atat de aproape de el; toate aceste momente raman cu tine mereu indiferent ca au trecut 5 sau 16 ani de cand s-au intamplat toate.

Pretuiesc amintirea oamenilor pe care i-am iubit si care mi-au atins sufletul si vreau sa cred ca si eu sunt pretuita la randul meu in amintirile oamenilor care m-au iubit. N-as schimba mai nimic din tot ce am trait pana acum, pe toate le-am trait cu pasiune si toate m-au adus unde sunt acum. Fiecare iubire cred ca te imbogateste cu ceva sau macar te invata ceva si nu cred ca ar trebui sa regretam decat ce nu facem in viata asta.

"How deep is your love?"...

Se zice ca in dragoste si in razboi totul e permis, dar cati dintre noi privim dragostea ca pe un camp deschis unde sa poti fi cine esti tu cu adevarat si trairile si sentimentele tale sa aiba ca limita doar orizontul?! Daca ar fi sa judec dupa mastile pe care ni le punem in fiecare dimineata si pe care uneori uitam sa ni le scoatem chiar si noaptea tarziu cand suntem doar noi si sufletul nostru, as zice ca foarte putini. Si asta mi se pare cu adevarat trist... 

Suntem capabili de atata iubire si daruire cum nici macar nu ne putem imagina, dar de cele mai multe ori alegem calea mai usoara si mai sigura in care nu ne aratam prea mult sufletul de teama de a nu fi raniti si cu fiecare dezamagire cred ca acordam tot mai putin credit iubirii si o devalorizam fara sa ne dam seama. Devenim reticenti cu fiecare noua iubire, punem la indoiala toate cuvintele frumoase pe care le auzim si cautam motive ascunse in spatele fiecaruia sau din contra ne reprimam voit avalansa de sentimente trezite si refuzam sa le aratam celuilalt sub pretextul ca e mai bine asa sau e prea curand. 

Ce-ar fi in schimb daca in loc de toate astea am spune si am face ceea ce simtim?! Ce-ar fi daca in momentul ala in care simti ca il iubesti pe celalalt deja atat de mult incat nu-ti mai poti tine cuvintele in tine le-ai si lasa sa iasa la suprafata asa cum iti vin, poate stangaci, poate soptite; ce-ar fi daca atunci cand auzi spunandu-ti-se "Te iubesc!" ai raspunde inapoi cu aceeasi simplitate si naturalete?! Suntem atat de antrenati sa pastram niste aparente superficiale si neinsemnate incat uitam cum sa exprimam ce simtim cu adevarat. Un tip mi-a spus odata ca el nu prea se pricepe sa-mi faca asa complimente impresionante cum poate imi fac altii, dar adevarul era ca atunci cand era sincer imi facea cele mai frumoase complimente pe care le primisem vreodata. 

Cred ca sinceritatea este cea care da nastere celor mai frumoase complimente, celor mai inaltatoare declaratii de dragoste in cuvinte simple, dar pe care le simti ca vin din suflet. Nu cred ca trebuie sa fii poet ca sa iti faci iubita sa se simta cea mai frumoasa, cea mai dorita si iubita femeie din lume...trebuie doar sa fii sincer, sa-i spui exact ce simti si ce vezi si, chiar daca tu poate crezi ca e banal sa-i spui ca ai spune numai prostii doar ca sa o auzi pe ea razand, pentru ea s-ar putea sa fie unul dintre cele mai frumoase lucruri care i s-au spus vreodata.

Asa cum am mai spus fericirea noastra nu depinde decat de noi insine si sa-ti lasi sufletul sa se deschida si sa primeasca iubire este tot una dintre alegerile noastre in drumul spre fericire. Mi-ar placea sa invatam sa iubim mai sincer si mai liber, cred ca doar asa ne trezim cu adevarat sufletul. 

Despre lucruri mici si de valoare...

"Pe noi prietenia nu ne mai incapu...
Prea mult crescu si grabnic navalnica simtire.
Atunci ne stramutaram pornirile-n iubire
Si-o dragoste inalta si-adanca incepu."

Mi se pare atat de curios la noi, femeile, cum avem atatea lucruri care ne atrag la un barbat si ne fac sa ne indragostim nebuneste. Si cum de cele mai multe ori sunt lucruri care privite din afara par nesemnificative, dar pentru noi sunt totul, sunt punctul ala din care toata perspectiva noastra asupra barbatului respectiv s-a schimbat si a inceput o noua etapa. Ador momentele acestea... si incerc de fiecare data sa fiu cat mai constienta de ele si sa mi le amintesc cat pot de mult.

Nu am fost niciodata o femeie care sa puna pe primul plan fizicul barbatului de langa mine, dar de fiecare data m-am ghidat dupa instinct si mi-am zis ca trebuie sa aiba macar acel ceva care sa ma atraga de prima oara cand il vad sau ii vorbesc si asta a fost cazul de cele mai multe ori, insa mi s-a intamplat sa am si surprize de proportii si sa descoper ca toate asa-zisele mele reguli pot fi atat de usor spulberate cum n-as fi crezut vreodata. Si toate aceste reguli au fost demontate de un lucru pe cat de banal, pe atat de rascolitor... o mangaiere... O mangaiere aparent lipsita de importanta, lasata sa alunece atat de incantator pe pielea mea, o mangaiere atat de subtila, dar atat de revelatoare... Acea mangaiere m-a atins atat de adanc si de iremediabil incat mi-a fost cu neputinta sa rezist atractiei nascute fata de acel barbat. Energia pe care mi-a transmis-o a fost atat de ravasitoare incat m-a facut sa ma indoiesc de toata fiinta mea, de toate instinctele care imi spuneau sa nu dau curs acelei atractii, de toate motivele pentru care ce urma sa se intample n-ar fi trebuit sa se intample. Iar faptul ca el, dupa acea mangaiere, ma astepta pe mine sa fac un prim pas a fost cu atat mai ravasitor... sentimentul ca fericirea iti este la o intindere de brat si o atingere, dar sufletul iti este chinuit de indoieli este aproape de nesuportat. Pentru mine insa acestea sunt momentele din viata asta efemera in care simti ca traiesti cu fiecare particica din corpul tau, simti cum iti vibreaza fiecare coarda a sufletului.

Amintindu-mi acum despre acel moment realizez ca, si daca tot ce i-a urmat nu s-ar fi intamplat si as fi decis atunci sa nu-mi ascult inima si simturile, as fi pretuit la fel de mult doar acel moment pentru toate acele trairi minunate. Cred ca nu intamplator a aparut zicala "Traieste clipa!" si e cat se poate de adevarat ca un moment iti poate schimba nu doar felul in care privesti unele lucruri, dar iti poate schimba viata si calitatea ei.

Asadar, fiti atenti la lucrurile marunte din viata voastra, ele sunt de fapt viata voastra....

Despre fericirea de a fi iubită bine...

Madonna a zis într-una din piesele ei - "Happiness lies in your own hands" și cred că are perfectă dreptate. Nimeni nu ne poate face la fel de fericiți pe cât ne putem permite sa fim noi singuri; de cele mai multe ori suntem chiar noi înșine cei care ne punem piedici și nu ne îngăduim să fim cu adevărat fericiți. Ne găsim tot timpul scuze și motive pentru care nu putem face un lucru, doar ca mai apoi să ne plângem de propria nefericire. 

Iar unul din cele mai frecvente exemple în acest sens cred că este momentul în care nu ne lăsam să fim iubiți. Si aici motivele contra sunt fără sfârșit, de la "e prea bun pentru mine sau nu e potrivit pentru mine" până la "nu e momentul acum, mă concentrez pe carieră" și multe alte scuze pe care un copil le-ar demonta imediat cu o inocență dezarmantă. Pentru mine personal nu există fericire mai mare în viața asta decât să iubești și să fii iubită. Si ca să fii iubită, deși sună banal, trebuie să te lași. Lasă-l să te iubească cum știe el mai bine, cu cuvinte, cu gesturi, cu fapte... numai lasă-l. Există pe lumea asta o mână de bărbați care au învățat cum să iubească și dacă ai norocul să întâlnești unul din ei bucură-te de el cât poți. Iar dacă întâlnești mai mulți... sky is the limit... 

Cum să nu zâmbești din toată inima și prin toți porii când îți spune că ii e dor de pernele cu tine printre ele, cum să nu mori de fericire când după o zi și o noapte alături de el pe care tu le credeai perfecte el începe să-ți cânte și tu simți că zbori, cum să nu ți se înmoaie inima când te hrănește cu tot ce-i trece prin cap de la cireșe până la ciocolata și cartofiorii aurii din farfuria lui; nu e nimic mai minunat decât să lași un bărbat să te iubească, să-ți cobori toate zidurile de apărare și să trăiești cu toată ființa ta iubirea pe care o primești. Am întâlnit foarte multe femei, care deși își doresc o astfel de iubire, se tem atât de mult de ea, conștient sau nu, încât și dacă o întâlnesc nu știu ce să facă cu ea. Teama de a fi respinsă, de a nu fi apreciată e atât de mare încât rar aud femei care se dăruiesc cu totul iubirii, preferă să mențină distanta aia la care ele se cred în siguranță, fără să-și dea seama că tot ce au de pierdut e nefericirea.

E drept că nimic nu-i veșnic pe lumea asta și acest gen de iubire e efemer, dar asta nu înseamnă că nu-l poți trăi cu intensitate maximă. Si ce dacă te-a iubit o zi, o săptămână sau 5 ani?! In acea săptămână ai fost iubită mai mult și mai frumos decât ai fost în toată viața ta, prețuiește timpul asta și trăiește-l cum știi tu mai frumos.  Sufletul și iubirea nu au limite, haideți să nu le mai cautam noi.

Așadar... concluzia e simplă... dacă ați primit, bucurați-vă de ce ați primit și mulțumiți din când în când acolo sus pentru asta și mai ales apreciați persoana care v-a dăruit o așa iubire.

Trairi...

“Mai tii oare inca minte noaptea-n care ne-am iubit?...

Un moment!... Si-n el o viata de un secol am trait!” Alexandru Macedonski

Cat de grozav mi se pare sa regasesti in cuvintele altora ceea ce tu ai simtit si poate nu reuseai sa-ti exprimi acele sentimente in adevarata lor plenitudine. Citind insa doar cateva cuvinte realizezi ca in ele iti vezi sufletul asezat pe hartie si zambindu-ti sagalnic inapoi.

Daca esti suficient de norocos in viata asta, cred ca poti trai astfel de nopti, momente sau zile intregi in care sa simti cum totul devine irelevant in jurul tau mai putin persoana cu care impartasesti acele momente. Sa vizualizezi momentul in care ai intors cheia in contact, ai oprit motorul masinii si stiai ca dupa ce vei cobori te asteapta paradisul. Walt Whitman a mai spus-o atat de simplu, dar atat de cuprinzator – “We were together, I forgot the rest” – si exact asta ti se intampla; uiti tot si momentul prezent devine absolut. Cand incerci apoi sa-ti reamintesti ce s-a intamplat iti dai seama ca, desi stii faptic cum s-au petrecut lucrurile, tu nu-ti amintesti decat senzatiile pe care le-ai trait. Iti revin pe rand cuvinte care te-au rascolit, buze care te-au incantat, brate care te-au cuprins... 

Si desi timpul se incapataneaza de cele mai multe ori sa ne faca sa uitam de aceste mici raiuri, sunt momente si trairi care raman mereu in noi si zambetul care ne apare pe fata la amintirea lor devine brusc neincapator. O floare galbena, o imbratisare calda, o cafea zgaltaita de o emotie tulburatoare... toate astea sunt momente pe care le pretuiesc si care vor ramane cu mine oriunde as fi.