Te cred...

"Doamna, o sa te ating cu mintea.
o sa te ating si o sa te ating si o sa te ating
pana cand deodata o
sa-mi zambesti, obscen de timid
(doamna, o sa
te ating cu mintea.) O sa te
ating, atat,
usor si tu o sa devii cu totul,
cu infinita usurinta
poemul ce nu-l scriu." E.E.Cummings

Spune-mi ca ti-e dor de mine, am sa te cred. Spune-mi ca adori sa ma vezi zambind, am sa te cred. Spune-mi ca iubesti diminetile care incep cu mine somnoroasa pe perna ta, am sa te cred.Spune-mi ca ma iubesti, te cred.

Cred ca orice femeie care a fost dezamagita in dragoste macar o data in viata ei isi ridica instictiv niste ziduri de aparare cand incepe o noua relatie si nu mai crede atat de usor ceea ce i se spune. Si uneori poate si bine face, nu cred ca toate relatiile sunt menite sa fie extraordinare si daca nu simti ca merita sa iti cobori armele, nu o face. Dar mai sunt unele momente rare in viata cand chiar intalnesti un barbat care iti darama unul cate unul toate zidurile si te vede pe tine asa cum esti cu adevarat si nu pleaca, din contra, ramane, ramane in ciuda tuturor motivelor pentru care nu ar trebui sa o faca. Si atunci il crezi, crezi in cuvintele lui frumoase, crezi in privirea lui care te imbraca, crezi in bratele lui care te inconjoara, crezi in sarutul lui care te dezarmeaza, il crezi cu totul.

Traim in permanenta, constienti sau nu, cu teama de a nu fi raniti si devenim vulnerabili atunci cand iubim tocmai datorita acestui lucru. Dar eu cred ca si asta, ca si fericirea, depinde cumva tot de noi. Nu cred ca cineva iti poate face rau emotional decat daca tu ii permiti acest lucru si nu o poate face decat cu armele tale, cu ranile tale deja existente si de care nu te-ai vindecat niciodata. M-am intrebat in ultimul timp cand am simtit ca doare un cuvant care mi-a fost spus sau un gest care nu ma privea direct, dar care ma afecta, de ce doare, de ce primul instinct este cel de aparare si nu de acceptare. Si am realizat ca singura cale de a nu ma mai simti ranita este sa ma vindec in primul rand pe mine, sa imi las sufletul sa se vindece si sa accepte ce nu poate schimba. Suntem atat de usor tentati sa punem granite iubirii, sa ne revendicam dreptul de proprietate asupra celui pe care-l iubim de parca iubirea ar fi o tranzactie comerciala. Nimeni nu te iubeste pentru ca esti o afacere buna, te poate aprecia, e adevarat, pentru calitatile fizice, intelectuale sau materiale, dar nimeni nu te iubeste pentru asta, ci te iubeste dincolo de toate astea. Te iubeste pentru cum nu poti sa gandesti clar pana nu iti bei cafeaua dimineata, te iubeste pentru felul in care esti acolo cand are nevoie de tine, te iubeste pentru rasul tau fain si emotiile tale cand esti cu el.

Cand ai suficienta incredere in tine stii ca nimeni nu iti apartine in intregime, dar la fel de bine stii ca nimeni nu poate lua de langa tine pe cineva care vrea sa fie acolo. Asadar, crede in tine, crede in iubirea care ti se ofera si mai crede ca a lasa pe cineva liber, nu inseamna a-l pierde.