Toamna nu a fost niciodata unul din anotimpurile mele preferate, am asociat-o mereu cu venirea iminenta a iernii, a frigului, a zilelor mohorate si scurte. Cred ca singurul moment in care am apreciat-o a fost in copilarie cand culegeam frunze de toate culorile din parc pentru tema de la scoala si eram incantata de spectacolul de culori si lumini al copacilor rasfatati de razele timide ale soarelui. Ca adult, recunosc cu rusine ca au fost multe toamne care au trecut pe langa mine neobservate sau de care m-am ascuns grabita in masina in drum spre lucru.
Cand iubesti insa si iti faci timp sa privesti lucrurile din jurul tau, toamna este un anotimp cu adevarat senzational. Toata natura se imbraca intr-o mantie aurie, ruginie si pe alocuri inca verde...privesti copacii si nu simti decat pura pasiune si incantare in culorile vii, pline de vibratie si emotie. Si cel mai grozav mi se pare cand dupa un sir de zile innorate si triste vine o zi plina de soare si caldura si traiesti acea zi cu tot sufletul, lasi soarele sa-ti mangaie chipul, te pierzi in ochii iubitului care iti zambeste si stii ca se indragosteste iar de tine chiar in acel moment si te lasi invaluita de fericirea de a fi cu el pur si simplu.
Ne-am obisnuit sa ne traim viata intr-un ritm mult prea accelerat, sa lasam zilele sa treaca pe langa noi cu o viteza ametitoare si de multe ori pierdem din vedere ce conteaza cu adevarat. Desi ma incadrez perfect in acest stil de viata in care o zi de 10 ore se simte ca o ora mai plina, m-am educat cumva pe parcurs sa profit de zilele care imi ofera lucruri si oameni care merita pretuiti si sa fac din aceleasi zile de 10 ore mici vieti traite ca si cum restul zilelor n-ar exista.
Am invatat ca fericirea o gasesti cu adevarat in lucrurile marunte, in gesturi, in priviri, in cuvinte...si toate ti se intiparesc in minte si mai ales in suflet. Fericirea o gasesti in cafeaua bauta cu el dimineata si conversatiile voastre despre tot ce va trece prin cap, fericirea o gasesti in plimbarea cu el din mijlocul naturii cand el te-a ridicat ca pe un fulg in spinarea lui ca tu sa nu te murdaresti si a coborat cu tine o panta mai abrupta si desi tie iti era teama, stiai ca n-ar face nimic care sa te puna in pericol, fericirea o gasesti in floricica pe care el a cules-o de pe camp si ti-a prins-o usor in par si ti-a zambit atat de dulce incat ai simtit cum te indragostesti tu iar de el chiar in acel moment.
De fapt am invatat ca fericirea nu e o stare pe care o cauti si o gasesti, ci e o stare pe care nu trebuie decat sa o traiesti atunci cand ai tot ce ai nevoie la indemana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu