luni, 2 octombrie 2017

Mi-e dor să fiu preferata ta!

Zile lungi, obositoare, interminabile... mail-uri, discuții, telefonul suna încontinuu, încep un lucru și ma mai apuc de alte zece fără sa-l termin pe primul, zile de 9-10 ore de lucru la capătul cărora abia dacă mai ajung pe canapea într-o încercare eșuată de relaxare. Ideile îmi sunt împrăștiate, ma simt ca într-un carusel care nu s-a mai oprit de câteva luni bune, se învârte într-o cursa fără început și fără sfârșit, mi-am pierdut scopul, atenția, tot ce știu este doar ca trebuie sa continui. In acest amalgam de idei, de gânduri încețoșate însă exista o constanta, lucrul care ma tine ancorata de mine însămi, de ce vreau, de ce îmi doresc, iar acea constanta ești tu. 
In mijlocul unei astfel de zile nesuferite, absurde uneori, gândurile ma duc la tine și acolo îmi reamintesc de mine, de cum sunt cand sunt cu tine, cea care rade din orice prostioara, cea care vrea să-ți simtă mirosul pielii cand e prea obosita să-ți zică "te vreau!" și cea care se abandonează în tine și în trupul tău complet și fără nici o rezerva. Îmi vin în cap conversații de începuturi faine cand îmi spuneai poate în gluma, poate sa ma impresionezi - ești preferata mea, știi? - și eu râdeam și îți spuneam ca nu contează, ca nu mi-e frica de competiție.  


Acum parca ma tem un pic de competiție, dar nu cu altele, ci cu mine însămi... vreau sa fiu mereu asa cum ma vedeai tu cand lăsai să-ți scape cuvinte ici și colo, cuvinte care mi se întipăresc în memorie și la care ma întorc de fiecare data cand simt ca alunec spre vreo prăpastie - mi-a plăcut, ești rafinata... nu știu dacă am mai avut asa ceva... tot tu ești pe primul loc, dintre toate tot tu ești prima... Da, sunt zile în care vreau sa fiu prima, vreau sa fiu singura, zile în care sunt egoista, răutăcioasă, dar în restul zilelor nu vreau decât sa fiu, sa fiu cu tine, sa simt ca ma dorești și ma vrei lângă tine. Sa ma minunez cand aprinzi lumina în dormitor după ce m-ai iubit cu pasiune doar ca sa ma privești cum stau încă întinsă printre cearceafurile răvășite sau sa rad ca un copil cand ma pui sa-mi gătesc singura micul-dejun cand mi-e foame. Vreau zile haotice pe care doar tu sa știi sa le reduci la sublim din vârful degetelor și sa ma lași cumva mereu dorindu-mi un pic mai mult.  
Nu vreau sa ma pierd pe mine decât în tine, nu vreau alta poveste decât a noastră, vreau sa spun "îmi e dor sa fiu preferata ta", iar tu sa-mi răspunzi simplu - n-ai încetat niciodată sa fii!


miercuri, 7 iunie 2017

Golește-mi mintea și umple-mi sufletul

A fost o zi grea, ca prea multe altele înaintea ei, îmi simt capul plin, gândurile îmi stau înghesuite toate într-un ghem pe care n-am nici un chef să-l desfac și să-l aranjez, aș vrea doar să-l arunc pisicii și să facă ce-o ști cu el numai să nu-l mai am eu. Îți scriu romane plângându-mă de te miri ce prostie, cum că șefu', cum că unu' sau altu' în trafic, cum că lumea... tu mă lași să scriu și să scriu și când am terminat mă întrebi dezarmant cu o față zâmbitoare înainte "ce facem diseară?". Și deși știu că întrebarea ta nu e tocmai o întrebare, ci o invitație, nu mă pot abține să nu zâmbesc cu tot sufletul... chiar așa, ce m-oi tot plânge atât când facem ceva diseară?!
Cele câteva ore care mai rămân trec greu, dar trec într-un sfârșit și ajung iar aproape de tine, atât de aproape încât simt cum atenția începe să-mi fie mutată pe alte lucruri mai importante decât cele de până atunci. Îți simt atingerea electrizantă pe piele, îți sărut lobul urechii și mă afund în mirosul pielii tale. Îmi las toate simțurile să mă ghideze, nu vreau să mai gândesc, vreau doar să fiu... 
Când eşti atât de aproape de mine simt un întreg univers cum se aprinde în mine - fiori care îmi fac trupul să vibreze la atingerea ta, dorințe care se aprind la mângâierea ta, emoții care mă copleşesc din privirea ta. Nimic nu pare întâmplător cu tine, mâinile tale îşi urmează calea bine ştiută şi neşovăitoare alungând cu fiecare atingere încă un gând nesuferit şi încă unul... şi încă unul... poate nici nu-ți dai seama de toate astea sau poate faci totul perfect conștient, nici că-mi pasă, doar profit și te urmez acolo unde mă conduci. 
Mă pierd în senzații fascinante, mă surprind auzindu-mi respirația accelerată în piept și stau la marginea buzelor tale ascultând-o și pe a ta. O întoarcere plină de forță și hotărâre și sunt deasupra ta... zâmbești și mă întrebi aparent naiv ce am de gând. Tocmai asta e și ideea, nu am nici un gând, ci doar simțiri, în seara asta nu vreau altceva decât să fiu cu tine, să fiu a ta și atât. În seara asta am chef doar de tine!!

sâmbătă, 4 martie 2017

În seara asta vreau acasă... la tine.

M-am urcat în mașină, deja e târziu, picioarele mă dor și nu-mi doresc decât să mi le odihnesc moale între cearceafuri un pic reci la început, apoi calde și primitoare. Pornesc mașina și cu primul sunet al melodiei pe care o ascultam rămân suspendată într-un moment care mi se desfășoară imaginar în fața ochilor. Vreau să merg acasă... acasă la tine... să urc cele câteva scări aproape în fugă, iar în fața ușii tale să încetinesc și să bat ușor cu vârful unghiilor în ea. Ai sonerie, am aflat la un moment dat, dar bătaia ușoară a degetelor mele mă face să mă simt ca într-un film franțuzesc, intrigant și senzual în același timp. Îmi deschizi deja somnoros și mormăi ceva a protest când îmi pun brațele în jurul gâtului tău și te sărut și fugi apoi la locul tău, pe canapea în sufragerie. 

Aud un claxon în spatele meu, s-a făcut verde la semafor și pornesc înainte, dar gândul îmi revine înapoi la tine. Nu mă pot abține în seara asta, mai mult ca sigur nici în restul timpului, dar cine își mai dă seama... Te văd cum te ridici brusc de pe canapea și îmi spui "mi-e somn", hotărât, fără să-mi mai lași timp de replică. "Vii?"... vin. Ne băgăm în patul care miroase tot a tine... oare seara următoare va mirosi și a mine?! Îmi ocup timidă o jumătate de pat, dar tu mă tragi spre tine și mă iei în brațe. Ești cald și bun... Îmi găsesc locul acolo în brațele tale și încerc să adorm cuminte. Dar cine poate să adoarmă? Îți ascult respirația și abia îndrăznesc să mă mișc deși simt că îmi amorțește ceva pe undeva. Mă salvezi și de data asta când te miști tu și mă simt ușurată. Oare de ce sunt atât de grele nopțile la început? E curios cum oamenii caută să se cunoască mai bine chiar și când se presupune că ar trebui să doarmă. 

Încă o intersecție, încă o curbă și sunt mai departe... mai departe de tine, de îmbrățișarea ta în care vreau să-mi petrec noaptea veghindu-ți somnul sau stricându-ți-l cum îmi spui de fapt a doua zi. Mai două străzi și ajung acasă, la mine de data asta... dar poate mâine-seara sau seara următoare drumul, mașina sau inima mă vor duce spre tine și în fiecare seară după aceea.

luni, 26 decembrie 2016

Désespoir


Mon âme me semble perdue
Dans la nuit des ombres,
Mon cœur ne parle plus
Et les jours sont sombres.
Chaque jour et chaque nuit
La vie se passe si triste
Et il ne reste puis
Qu'une solitude sinistre.
Même si le soleil se lève
Le bonheur, ne me l'apporte
Car je n'ai plus de rêves
Qui pourraient m'ouvrir une porte.
Aucun oiseau ne chante,
Le vent s'est arrêté
Et dans l'air on sent
L'odeur d'un temps passé.
Ainsi la tristesse me rend
Toujours grise et pessimiste,
Je ne serai plus souriante
Car tout le monde m'attriste.

sâmbătă, 3 decembrie 2016

Câte dimineți, atâta pasiune.


Văd un fluture galben și diafan care zboară spre mine rătăcit... se așează pe obrazul meu și aripile lui catifelate mă fac să zâmbesc. Deschid ochii pe jumătate și realizez că a fost doar un vis... e dimineață... razele soarelui cad jucăușe pe fața mea, iar tu îmi mângâi tandru obrazul...
Ma întorc spre tine și cearceaful alunecă de pe mine dezgolindu-mi sânul obraznic ... îți treci mâna prin părul meu, mă săruți și îmi spui șoptind "bună dimineața!".
Îți zâmbesc și mă apropii de tine, mâna-ți caldă îmi cuprinde mijlocul și alunecă apoi pe spatele meu stârnindu-mi mii de fiori. Tragi cu totul cearceaful de pe mine, mă tragi deasupra ta și simt cum timpul se oprește în loc. Un loc din care nu vreau să mai plec, un loc în care vreau să mă pierd năucită de trăiri despre care nu credeam că există, ci doar le-am citit scrise atât de minunat de alții
Trupurile noastre se recunosc singure, își amintesc pe rând ce le aduce plăcere, ce le încântă și le fac să reacționeze năvalnic și să creeze povești aproape imposibil de redat în cuvinte.    


În curând gemetele mele umplu camera și auzul tău încântat, te văd zâmbind complice și mă cuprinzi între brațele tale puternice întorcându-mă pe spate și continuând să mă ridici și să mă prăbușești într-o pasiune fără început și sfârșit, îți strig înnebunită numele și îmi doresc ca acele momente să nu se mai sfârșească, vreau să mă contopesc cu tine, să te simt al meu în întregime. Si în acele momente chiar ești doar al meu, nimeni și nimic nu mai încape între sufletele nostre, tot aerul e plin de noi și de imensitatea sentimentelor noastre.  Dacă ar fi un moment pe care aș putea să-l aleg să ne definească ar fi cu siguranță acesta, acest moment în care suntem atât de pierduți unul în celălalt încât devenim unul, iar acest moment este desăvârșit.  

Astfel de momente sunt cele care fac viața atât de frumoasă încât nu vrei să o împarți cu nimeni altcineva decât cu cei care ți le dăruiesc, să-i știi mereu aproape de sufletul tău chiar și când nu sunt lângă tine, dar știi că vor reveni mereu cu aceeași dăruire ca a ta. Si atunci aștepți... aștepți următoarea dimineață plină de aceeași pasiune tulburătoare și nesfârșită. 

     

Mi-e dor să fiu preferata ta!

Zile lungi, obositoare, interminabile... mail-uri, discuții, telefonul suna încontinuu, încep un lucru și ma mai apuc de alte zece fără sa-...