Cand "Mi-e dor!" nu mai e de ajuns....

EA:

"As vrea sa fii aici,iubire

Si sa ma strangi la pieptul tau

Si sa te-ncumeti din privire

Sa-mi spui ca tu de dragul meu

Te cam topesti si-ai vrea,stiu bine,

Sa ma auzi spunand la fel.

Eu tot ti-as spune c-o privire,

Dar stiu ca si mai mult ai vrea

Sa ma auzi soptindu-ti dulce

"Oh,baby,cat ma vreau a ta!"

Tot doru' mi s-ar risipi intr-o clipa

Cand gura mea ar fi a ta,

Iar vocea ta n-ar sti sa zica

Decat <Femeie draga,esti a mea!>.

EL:

Femeie draga, esti a mea!!

Si te sarut prelung pe buze...

Si te ridic de la podea...

Si spun prostii...sa te amuze!

Tu cati in ochii mei adanc

Un semn! Ca sunt aprins si vreau

Sa ma topesc gemand in tine

Eu nu-ti mai spun ci doar te iau

In brate si te-asez pe patul

La care-n doi am tot visat...

Si-ncet, simtindu-ma barbatul

Pe care tu l-ai asteptat,

Iti umplu trupul de iubire

Si intru-adanc... Si apasat!!"

Ce simti cand realizezi ca acel simplu "Mi-e dor de tine!" devine neincapator pentru tot ce vrei sa-i spui si sa-i arati? Ce faci cand acele cuvinte nu-ti mai par suficiente pentru tot ce simti si cauti un mod mai complex de a exprima ce e in sufletul tau? Raspunsul e simplu - scrii...scrii versuri, scrii fantezii, scrii amintiri, orice te aduce mai aproape de el, si de preferat ar fi sa i le scrii lui. Iar cand iti si raspunde in acelasi mod la randul lui...wow!!

 

Dialogul intre doi iubiti este de cele mai multe ori poezie in sine, fie ca are rima sau nu, sufletele lor sunt pagini albe pe care si le umplu unul altuia cu vorbe frumoase, dor si promisiuni de iubire. Si in momentele cele mai pline de indoiala aceste cuvinte sunt cele care te alina, cele care te fac sa zambesti iar si sa crezi in iubirea pe care ai primit-o si pe care ai daruit-o la randu-ti.

Se spune ca distanta idealizeaza iubirea, si de cele mai multe ori asa este, dar se mai intampla cand si cand sa descoperi ca realitatea de a fi cu cel caruia ii duci dorul este cu mult peste asteptarile si fanteziile tale. Si atunci realizezi ca fericirea nu e in a-ti imagina cat de frumosi ati fi impreuna, ci in a trai frumusetea de a fi impreuna si a-ti implini cele mai ascunse si minunate vise. 

Si ce daca a venit toamna si soarele se ascunde dupa norii morocanosi, tu esti in bratele lui unde e cald si bine si restul lumii dispare. Asa ca las-o sa dispara cu totul si bucura-te de el cum stii tu mai frumos.

Te cred...

"Doamna, o sa te ating cu mintea.
o sa te ating si o sa te ating si o sa te ating
pana cand deodata o
sa-mi zambesti, obscen de timid
(doamna, o sa
te ating cu mintea.) O sa te
ating, atat,
usor si tu o sa devii cu totul,
cu infinita usurinta
poemul ce nu-l scriu." E.E.Cummings

Spune-mi ca ti-e dor de mine, am sa te cred. Spune-mi ca adori sa ma vezi zambind, am sa te cred. Spune-mi ca iubesti diminetile care incep cu mine somnoroasa pe perna ta, am sa te cred.Spune-mi ca ma iubesti, te cred.

Cred ca orice femeie care a fost dezamagita in dragoste macar o data in viata ei isi ridica instictiv niste ziduri de aparare cand incepe o noua relatie si nu mai crede atat de usor ceea ce i se spune. Si uneori poate si bine face, nu cred ca toate relatiile sunt menite sa fie extraordinare si daca nu simti ca merita sa iti cobori armele, nu o face. Dar mai sunt unele momente rare in viata cand chiar intalnesti un barbat care iti darama unul cate unul toate zidurile si te vede pe tine asa cum esti cu adevarat si nu pleaca, din contra, ramane, ramane in ciuda tuturor motivelor pentru care nu ar trebui sa o faca. Si atunci il crezi, crezi in cuvintele lui frumoase, crezi in privirea lui care te imbraca, crezi in bratele lui care te inconjoara, crezi in sarutul lui care te dezarmeaza, il crezi cu totul.

Traim in permanenta, constienti sau nu, cu teama de a nu fi raniti si devenim vulnerabili atunci cand iubim tocmai datorita acestui lucru. Dar eu cred ca si asta, ca si fericirea, depinde cumva tot de noi. Nu cred ca cineva iti poate face rau emotional decat daca tu ii permiti acest lucru si nu o poate face decat cu armele tale, cu ranile tale deja existente si de care nu te-ai vindecat niciodata. M-am intrebat in ultimul timp cand am simtit ca doare un cuvant care mi-a fost spus sau un gest care nu ma privea direct, dar care ma afecta, de ce doare, de ce primul instinct este cel de aparare si nu de acceptare. Si am realizat ca singura cale de a nu ma mai simti ranita este sa ma vindec in primul rand pe mine, sa imi las sufletul sa se vindece si sa accepte ce nu poate schimba. Suntem atat de usor tentati sa punem granite iubirii, sa ne revendicam dreptul de proprietate asupra celui pe care-l iubim de parca iubirea ar fi o tranzactie comerciala. Nimeni nu te iubeste pentru ca esti o afacere buna, te poate aprecia, e adevarat, pentru calitatile fizice, intelectuale sau materiale, dar nimeni nu te iubeste pentru asta, ci te iubeste dincolo de toate astea. Te iubeste pentru cum nu poti sa gandesti clar pana nu iti bei cafeaua dimineata, te iubeste pentru felul in care esti acolo cand are nevoie de tine, te iubeste pentru rasul tau fain si emotiile tale cand esti cu el.

Cand ai suficienta incredere in tine stii ca nimeni nu iti apartine in intregime, dar la fel de bine stii ca nimeni nu poate lua de langa tine pe cineva care vrea sa fie acolo. Asadar, crede in tine, crede in iubirea care ti se ofera si mai crede ca a lasa pe cineva liber, nu inseamna a-l pierde.

Despre fantezii...numai de bine.

Ce-ar fi daca in loc sa avem mereu fantezii, fie ele romantice, erotice sau de orice alt fel am deveni chiar noi acele fantezii. De cate ori nu am auzit o femeie zicand ca isi doreste un barbat asa cum viseaza ea...sa arate bine, sa fie dragut si sa-i suceasca mintile cu o privire; nu am auzit in schimb nici o femeie zicand ca vrea sa devina ea fantezia unui barbat, sa fie ea tot ce isi poate dori acel barbat. De ce nu facem asta tot timpul? De ce nu cautam sa fim noi cea mai buna varianta a noastra in loc sa cautam defectele celuilalt? 

Ai zice ca e greu sa afli ce isi doreste cu adevarat un barbat si asta pentru ca ei de obicei se impart in doua categorii - cei care nu vorbesc foarte mult si de la care obtii destul de greu informatii si cei care vorbesc foarte mult si nu stii cum sa sortezi uneori informatia. Dar eu as zice ca pentru fiecare dintre ei exista solutii uneori mai simple decat am crede. Pentru prima categorie cea mai simpla varianta mi s-a parut cea spusa chiar de un barbat si anume ca unii barbati sunt ca si cainii,nu pot sa vorbeasca,dar daca te uiti in ochii lor intelegi tot. Si atunci nu-ti ramane decat sa vezi in ochii lor, in gesturile lor ce vor si sa te ghidezi dupa asta pentru a le oferi paradisul. In ce priveste a doua categorie de barbati,cei care chiar iti spun ce isi doresc, cu ei cred ca adevarata provocare este daca poti tu ca femeie sa te ridici la inaltimea fanteziilor lor. Iar daca poti s-o faci,fa-o...ce vei descoperi apoi in barbatul respectiv va fi paradisul tau. 

 Oricum ar fi ele, rostite sau subtil sugerate, fanteziile ar trebui incercate si transformate cat mai des in realitate. Ca femeie poti primi complimente care sa te faca sa te simti frumoasa, iubita, dorita, dar nimic nu se compara cu adorarea din ochii barbatului ale carui vise le-ai transformat in realitate. In privirea aceea iti validezi toata increderea in tine, privirea aceea te face sa il crezi cand iti spune ca a gasit in tine tot ce si-a dorit mereu la o femeie.

Nu te rezuma la a fi doar femeia de care el s-a indragostit, fii femeia de care el nu se poate abtine sa nu se indragosteasca in fiecare zi...

Alege un loc minunat si voi fi acolo cu tine.

Despre dor s-a vorbit mult, s-a scris mult, dar nu cred ca va fi o tema care se va epuiza vreodata. Dorul nascut din iubire este un sentiment pe atat de vast si de adanc pe cat este iubirea, iar iubirea, chiar si cea neimpartasita, rareori se stinge usor, iar asta transforma dorul in sentimentul cel mai apropiat de sufletul celui care iubeste. 

Azi am privit razele blande ale soarelui de vara tarzie intrand timide prin fereastra mea si mi-a fost dor...mi-a fost dor sa fiu cu el, sa stau intinsa pe iarba privind norii pufosi si sa-i simt mana odihnindu-se pe genunchii mei, sa inchid ochii si sa ascult pasarelele ciripind si pe el cantand incetisor in ritm cu ele fara macar sa-si dea seama, mi-a fost dor sa fiu prezenta in lumea lui. Pentru unii dorul de persoana iubita este sfasietor, si cred ca sunt multi care doar din acest motiv prefera sa renunte cu totul decat sa traiasca acest sentiment o perioada lunga de timp, dar pentru altii acest sentiment este calea cea mai usoara de a fi cu cei pe care ii iubesc mereu. Cand ti-e dor, il simti pe cel cu care vrei sa fii aproape, iti amintesti privirea lui, iti amintesti zambetul lui si simti cum sufletul iti este invadat de cel mai placut sentiment de tandrete si caldura.Te poti transpune oriunde impreuna cu el, fie ca esti in locurile in care ati fost si v-ati iubit, fie ca esti in locuri pe care doar ti le imaginezi.

Si tot cand ti-e dor mi se pare important sa-i spui asta. Sa i-o spui in cuvinte, sa i-o spui prin mesaje, prin suspine...

"Oftatul asta al tau o sa fie amanta mea",mi-a spus intr-o zi oarecare. "Daca ai sti tu cate imi spune mie oftatul tau... daca l-ai pune pe hartie, ai avea cel putin doua pagini". Nu m-am putut abtine sa nu rad, desi stiam ca are dreptate. Daca vrei sa stii ce e in sufletul unei femei, fii atent la oftatul ei. Acolo, in geamatul ala retinut si aproape sufocat, acolo vei descoperi tot dorul ei, cat tanjeste ea dupa dragoste si cum se inarmeaza sa aiba rabdare pana ajunge la tine.
Multi ar spune ca oftatul e un semn de frustare, de neputinta, dar in cazul femeilor, mai ales cele indragostite, nu e nici pe departe asa. Ea in acel suspin isi concentreaza imensitatea trairilor ei si multitudinea cuvintelor pe care vrea sa le spuna, dar nu-i ajunge o respiratie sa o faca. 

Sa-ti fie dor inseamna sa iubesti, sa iubesti inseamna sa-ti fie dor...traiti-le pe amandoua la fel, cu pasiune, cu daruire si cand amandoua se sfarsesc tot o sa va fie dor sa va fie dor...

Prima iubire...

Cred ca cele mai multe fete isi asociaza prima iubire cu primul iubit pe care l-au avut sau prima relatie mai serioasa. Pentru mine prima iubire nu a fost nici primul baiat care m-a tinut de mana la o plimbare, nici primul baiat care m-a sarutat si nici macar primul cu care am facut dragoste. Pentru mine prima iubire a fost...primul baiat cu care m-am iubit pur si simplu.. Iubirea aceea inocenta cand abia de-ti dai seama ce se intampla cu tine, cand nu stii de ce iti accelereaza brusc bataile inimii in timpul orei de biologie cand l-ai surprins privindu-te, cand simti ca te lasa picioarele in momentul in care ai in mana un biletel de la el pe care scrie cu litere mari "TE IUBESC!" sau cand nu-ti mai poti masca zambetul auzind un coleg ca el s-a interesat unde stai si ce numar de telefon ai. 

Prima iubire e aceea care iti ramane cumva mereu in suflet, oriunde te-ar duce viata, si de care iti amintesti mereu cu caldura si emotie. De multe ori nici nu-ti mai amintesti mare lucru despre ce s-a intamplat intre tine si respectivul baiat, dar sentimentele de atunci nu ai cum sa le uiti pentru ca acela a fost momentul in care sufletul tau s-a trezit catre iubire, a invatat cu pasi mici ca poate sa zboare si sa cucereasca culmi de fericire nemaicunoscute pana atunci. Cred ca prima iubire e ca si prima masina pe care o conduci, o sa iti amintesti mereu cat de stangaci te simteai atunci si cum invatai din mers multe manevre. 

De la prima iubire ramai cu ochii lui albastri care te rascoleau de fiecare data cand te priveau, ramai cu senzatia unui picior ridicat involuntar la spate cand te saruta atat de dulce incat simteai ca plutesti, ramai cu dansul ala minunat din sufrageria lui cand te strangea atat de aproape de el; toate aceste momente raman cu tine mereu indiferent ca au trecut 5 sau 16 ani de cand s-au intamplat toate.

Pretuiesc amintirea oamenilor pe care i-am iubit si care mi-au atins sufletul si vreau sa cred ca si eu sunt pretuita la randul meu in amintirile oamenilor care m-au iubit. N-as schimba mai nimic din tot ce am trait pana acum, pe toate le-am trait cu pasiune si toate m-au adus unde sunt acum. Fiecare iubire cred ca te imbogateste cu ceva sau macar te invata ceva si nu cred ca ar trebui sa regretam decat ce nu facem in viata asta.

"How deep is your love?"...

Se zice ca in dragoste si in razboi totul e permis, dar cati dintre noi privim dragostea ca pe un camp deschis unde sa poti fi cine esti tu cu adevarat si trairile si sentimentele tale sa aiba ca limita doar orizontul?! Daca ar fi sa judec dupa mastile pe care ni le punem in fiecare dimineata si pe care uneori uitam sa ni le scoatem chiar si noaptea tarziu cand suntem doar noi si sufletul nostru, as zice ca foarte putini. Si asta mi se pare cu adevarat trist... 

Suntem capabili de atata iubire si daruire cum nici macar nu ne putem imagina, dar de cele mai multe ori alegem calea mai usoara si mai sigura in care nu ne aratam prea mult sufletul de teama de a nu fi raniti si cu fiecare dezamagire cred ca acordam tot mai putin credit iubirii si o devalorizam fara sa ne dam seama. Devenim reticenti cu fiecare noua iubire, punem la indoiala toate cuvintele frumoase pe care le auzim si cautam motive ascunse in spatele fiecaruia sau din contra ne reprimam voit avalansa de sentimente trezite si refuzam sa le aratam celuilalt sub pretextul ca e mai bine asa sau e prea curand. 

Ce-ar fi in schimb daca in loc de toate astea am spune si am face ceea ce simtim?! Ce-ar fi daca in momentul ala in care simti ca il iubesti pe celalalt deja atat de mult incat nu-ti mai poti tine cuvintele in tine le-ai si lasa sa iasa la suprafata asa cum iti vin, poate stangaci, poate soptite; ce-ar fi daca atunci cand auzi spunandu-ti-se "Te iubesc!" ai raspunde inapoi cu aceeasi simplitate si naturalete?! Suntem atat de antrenati sa pastram niste aparente superficiale si neinsemnate incat uitam cum sa exprimam ce simtim cu adevarat. Un tip mi-a spus odata ca el nu prea se pricepe sa-mi faca asa complimente impresionante cum poate imi fac altii, dar adevarul era ca atunci cand era sincer imi facea cele mai frumoase complimente pe care le primisem vreodata. 

Cred ca sinceritatea este cea care da nastere celor mai frumoase complimente, celor mai inaltatoare declaratii de dragoste in cuvinte simple, dar pe care le simti ca vin din suflet. Nu cred ca trebuie sa fii poet ca sa iti faci iubita sa se simta cea mai frumoasa, cea mai dorita si iubita femeie din lume...trebuie doar sa fii sincer, sa-i spui exact ce simti si ce vezi si, chiar daca tu poate crezi ca e banal sa-i spui ca ai spune numai prostii doar ca sa o auzi pe ea razand, pentru ea s-ar putea sa fie unul dintre cele mai frumoase lucruri care i s-au spus vreodata.

Asa cum am mai spus fericirea noastra nu depinde decat de noi insine si sa-ti lasi sufletul sa se deschida si sa primeasca iubire este tot una dintre alegerile noastre in drumul spre fericire. Mi-ar placea sa invatam sa iubim mai sincer si mai liber, cred ca doar asa ne trezim cu adevarat sufletul. 

Despre lucruri mici si de valoare...

"Pe noi prietenia nu ne mai incapu...
Prea mult crescu si grabnic navalnica simtire.
Atunci ne stramutaram pornirile-n iubire
Si-o dragoste inalta si-adanca incepu."

Mi se pare atat de curios la noi, femeile, cum avem atatea lucruri care ne atrag la un barbat si ne fac sa ne indragostim nebuneste. Si cum de cele mai multe ori sunt lucruri care privite din afara par nesemnificative, dar pentru noi sunt totul, sunt punctul ala din care toata perspectiva noastra asupra barbatului respectiv s-a schimbat si a inceput o noua etapa. Ador momentele acestea... si incerc de fiecare data sa fiu cat mai constienta de ele si sa mi le amintesc cat pot de mult.

Nu am fost niciodata o femeie care sa puna pe primul plan fizicul barbatului de langa mine, dar de fiecare data m-am ghidat dupa instinct si mi-am zis ca trebuie sa aiba macar acel ceva care sa ma atraga de prima oara cand il vad sau ii vorbesc si asta a fost cazul de cele mai multe ori, insa mi s-a intamplat sa am si surprize de proportii si sa descoper ca toate asa-zisele mele reguli pot fi atat de usor spulberate cum n-as fi crezut vreodata. Si toate aceste reguli au fost demontate de un lucru pe cat de banal, pe atat de rascolitor... o mangaiere... O mangaiere aparent lipsita de importanta, lasata sa alunece atat de incantator pe pielea mea, o mangaiere atat de subtila, dar atat de revelatoare... Acea mangaiere m-a atins atat de adanc si de iremediabil incat mi-a fost cu neputinta sa rezist atractiei nascute fata de acel barbat. Energia pe care mi-a transmis-o a fost atat de ravasitoare incat m-a facut sa ma indoiesc de toata fiinta mea, de toate instinctele care imi spuneau sa nu dau curs acelei atractii, de toate motivele pentru care ce urma sa se intample n-ar fi trebuit sa se intample. Iar faptul ca el, dupa acea mangaiere, ma astepta pe mine sa fac un prim pas a fost cu atat mai ravasitor... sentimentul ca fericirea iti este la o intindere de brat si o atingere, dar sufletul iti este chinuit de indoieli este aproape de nesuportat. Pentru mine insa acestea sunt momentele din viata asta efemera in care simti ca traiesti cu fiecare particica din corpul tau, simti cum iti vibreaza fiecare coarda a sufletului.

Amintindu-mi acum despre acel moment realizez ca, si daca tot ce i-a urmat nu s-ar fi intamplat si as fi decis atunci sa nu-mi ascult inima si simturile, as fi pretuit la fel de mult doar acel moment pentru toate acele trairi minunate. Cred ca nu intamplator a aparut zicala "Traieste clipa!" si e cat se poate de adevarat ca un moment iti poate schimba nu doar felul in care privesti unele lucruri, dar iti poate schimba viata si calitatea ei.

Asadar, fiti atenti la lucrurile marunte din viata voastra, ele sunt de fapt viata voastra....