Sunt asa barbati...

Sunt asa bărbați pe care o data ce ii întâlnești știi ca tot ce ai de făcut este sa-i păstrezi în viata ta cat mai mult. Sunt asa bărbați alături de care timpul devine infinit, asa bărbați care transforma câteva ore, zile în mici eternități și te transpun cu totul într-o lume complet diferita de tot ce ai cunoscut pana atunci.

Sunt asa bărbați alături de care abia aștepți să-ți bei cafeaua în dimineți răcoroase de octombrie, dar pline de soare și de căldura bratelor lui. Dimineți pe care sa le savurezi pe îndelete cu el printre cearceafuri albe și jumătatea de ciocolata rămasa din seara precedenta. 

Sunt asa bărbați pentru care ești frumoasa dinăuntru înspre afara, frumoasa înainte de a-i șopti "Buna dimineața!" și zâmbind în somn pentru ca îl visezi pe el, frumoasa nemachiata și ciufulita asa cum te-a lăsat el printre perne răvășite, frumoasa când toată ființa ta radiază de fericirea de a fi cu el. Audrey Hepburn a spus o data ca fetele fericite sunt cele mai draguțe fete și tind sa cred ca avea dreptate. Nu am crezut în nici un moment mai mult ca sunt frumoasa decât atunci când eram fericita.  

Sunt asa bărbați alături de care orice nebunie devine o nebunie minunata pe care abia aștepți sa o încerci. Toate fanteziile și imaginația bogata cu care ai trăit pana în acel moment își găsesc în sfârșit locul și menirea și mai ales partenerul pe măsura. Alături de el barierele de orice fel dispar doar pentru a lăsa cale libera firescului, acel normal pe care l-ai simțit în tine mereu și doar îl așteptai pe el pentru a-l trai împreună fără temeri și prejudecăți. 

Sunt asa bărbați care îți intra în suflet pe neașteptate, îți zguduie lumea din temelii și îți demontează toate clișeele și motivele ridicole pentru care ai trăit încorsetată pana sa îl cunoști pe el. Asa bărbați care scot la suprafață tot ce încercai sa ascunzi de restul lumii și nu puteai de teama de a fi judecata. Asa bărbați care nu judeca, ci îmbrățișează, asa bărbați care nu critica, ci accepta și prin acceptarea lor îți dăruiesc cel mai de preț cadou: libertatea de a fi tu însăți.

Sunt asa bărbați alături de care te simți femeie pana în măduva oaselor, femeie drăgălașă și copilăroasă care rade în hohote de te miri ce prostioare i-au mai trecut prin cap, femeie senzuala și plina de dorințe care se aprinde imediat ce e privita sau atinsa într-un fel știut doar de el și cel mai important -  femeie, pur și simplu. 

Sunt asa bărbați fără de care nu am fi niciodată femeile care am fost menite sa fim, iar acești bărbați merita prețuiți la fel de mult pe cat ne prețuim pe noi însene.

Remediul meu preferat esti tu.

Cred ca fiecare dintre noi avem, în momentele grele și dificile din viata noastră, un mic refugiu emoțional, un locșor în care ne adăpostim sufletul de asprimea vântului ce nu ne da pace. Dar câți dintre noi suntem atât de norocoși sa avem o persoana drept acest refugiu, acel alt suflet către care ne îndreptam gândurile răvășite și simțim cum totul are iar sens, acea persoana care ne readuce calmul și liniștea în minte și în suflet? Fie ca este vorba despre un iubit, un prieten, un părinte, o astfel de persoana merita prețuita și păstrată cat mai aproape, chiar dacă ei nu-și cunosc pe deplin valoarea în viata noastră. 

Daca ai ști ca în zâmbetul tău îmi regăsesc căldura sufletului când simt în jurul meu doar frig, ai zâmbi de fiecare data când te gândești la mine? Daca ai ști ca în glasul tău îmi reglez bătăile inimii când ma simt într-o cursa care nu se mai sfârșește, mi-ai vorbi mai des și despre orice iți vine în minte doar ca sa fii lângă mine? Daca ai ști ca în bratele tale îmi găsesc alinarea și curajul de a înfrunta orice dificultate a vieții, ai cauta sa îmi aduci acele brate mereu mai aproape?

Nu vreau să-ți povestesc tot ce e în neregula în viata mea, nu vreau sa te impovarasc cu tot ce nu funcționează în jurul meu, nu vreau sa-mi găsești o soluție pentru toate problemele mele, vreau doar sa fii tu remediul sufletului meu. Vreau sa revin mereu din orice rătăcire la normalul tău, acel normal încântător în care ma simt în largul meu, în care sunt eu cu întreaga mea ființa și în care nu trebuie sa ma prefac și sa lupt. Si tot ce vreau sa faci tu pentru asta este sa fii tu, nimic mai mult, nimic mai puțin. Acel încântător de normal tu pe care eu l-am cunoscut și alături de care ador sa fiu eu.

Daca ai sti ca in sufletul tau al meu suflet si-a gasit perechea, m-ai intampina mereu cu inima deschisa?!... 

Tu stii ce te face fericit?!

"- Sunt fericiri pe care tu niciodata n-ai sa le intelegi, surioara. Eu, care am crescut intre mare si cer, in pustiul tarmurilor, nu-i de mirare sa par o ticaloasa pentru cumintenia ta de femeie ca oricare alta, iubita la timp si mereu la fel, azi ca si acum zece ani, maine ca si peste zece ani." Maidanul cu dragoste, G.M. Zamfirescu

Fiecare generatie cred ca a avut la un moment dat o reteta clasica a fericirii, un numar de realizari pe care trebuie sa le aduni pe parcursul vietii pentru a te putea considera fericit. Acele tipare in care trebuie sa te incadrezi pentru a-ti fi validata fericirea de catre ceilalti - sa faci o scoala, sa iti construiesti o cariera, sa te casatoresti si sa ai copii - acele etape din viata noastra pe care odata depasite se considera automat ca esti fericit. Dar nimeni nu vorbeste despre fericirea in afara acestor tipare, despre fericirile individuale. Si cred ca asta este una dintre cele mai grave greseli pe care multi dintre noi le facem si nu doar o data in viata asta, ci constant. 

Cati dintre noi ne-am intrebat sincer si ne-am raspuns fara prejudecati - "Ce ma face fericit?". Traim intr-o era a tehnologiei avansate, intr-o era a cunoasterii si a libertatii, dar ramanem, cei mai multi dintre noi, atat de prinsi in teama de a fi judecati si criticati, incat nu ne permitem sa facem acele lucruri care ne-ar aduce implinirea. Venim din urma cu un bagaj emotional de vinovatie de fiecare data cand viata ne ofera sansa de a fi fericiti in alte circumstante decat cele impuse de societate. Am incercat, crescand, sa fac toate lucrurile cat mai bine, sa-mi multumesc profesorii invatand cat mai bine, sa-mi multumesc parintii ajungand pe picioarele mele, dar am realizat pe parcurs ca toate aceste lucruri isi pierd din insemnatate daca nu esti si fericit cu adevarat. Si astfel am decis sa aleg acele lucruri si acei oameni care mi-au fost scosi in cale in aceasta viata care ma pot face fericita. Astfel am decis sa dansez pentru ca ma face fericita, astfel am ales sa fac unele compromisuri si sa invat sa traiesc cu lucrurile pe care nu le pot schimba momentan pentru a putea fi fericita si cel mai important am ales sa iubesc liber si din toata inima. Traiesc cu convingerea ca nu suntem facuti sa iubim o singura persoana toata viata si mai mult de atat, ca putem iubi mai multe persoane in acelasi timp. Asa cum ne iubim parintii, fratii si surorile, prietenii...toti, la plural, nu inteleg de ce nu putem iubi mai multi barbati sau femei in acelasi timp. Iubirea, dupa parerea mea, nu face discrimari si cred ca orice persoana care s-a aflat la un moment dat intr-un triunghi, patrat, hexagon sau orice alta forma geometrica a iubirii si-a pus intrebarea -  "pe cine iubesc cu adevarat?". Dar ce se intampla atunci cand raspunsul e la fel de simplu ca si situatia in care ai intrat de la inceput? Da, poti iubi mai multe persoane in acelasi timp si minunat ar fi sa nu fii nevoit sa alegi intre ele la un moment dat. 

Am descoperit ca pot fi fericita iubind un barbat care nu e doar al meu si mi-am pus si intrebarea "de ce?". Raspunsul scurt - pentru ca pot. Pot sa-l iubesc, desi e departe de mine fizic, pot sa-l iubesc, desi el nu ma iubeste doar pe mine, pot sa-l iubesc, desi nu pot sa arat restului lumii asta. Si cel mai incantator mi se pare faptul ca sunt si eu la randul meu alegerea lui in fiecare zi. Sunt recunoscatoare si fericita ca alege sa ii fiu prietena in fiecare zi, sa-i fiu confidenta, sa-i fiu iubita si pur si simplu alege sa fie fericit la randul lui alaturi de mine. Nu mi-am putut nega niciodata fericirea de a iubi si de a fi iubita pur si simplu, fara prejudecati, fara piedici si fara constrangeri de orice natura. Nu cred in iubirile conditionate si am sa aleg intotdeauna calea cea mai simpla spre fericire, prin iubire, indiferent de cat de complicata pare in ochii celorlalti.

Anotimpul meu preferat?... Anotimpul iubirii.

Am gasit intotdeauna ceva inspirational in ciclicitatea vremii si in felul in care natura, desi vesnica, moare si renaste in fiecare an sub ochii nostri uimiti de fiecare data. Desi pot spune cu usurinta ca prefer vara insorita si calduroasa unei ierni incapatanate si nesuferite, inteleg totusi rostul fiecarui anotimp si incerc mereu sa iau aminte de acest spectacol maiestuos la care asistam in fiecare an.

Nu am putut sa nu remarc anumite similaritati intre cursul anotimpurilor si cel al iubirii; etapele de cele mai multe ori sunt aceleasi, uneori poate mai greu de sesizat, dar acolo fara doar si poate. Fiecare iubire incepe aproape la fel ca si primavara -  exploziv, plina de culoare, de viata, simti ca renasti cu totul, ca esti alt om si sufletul iti este invadat de speranta si frumusete. Nimic aproape nu te poate face sa crezi ca acest sentiment va disparea vreodata, totul e o continua euforie si nu lasi nimic sa te convinga de contrariu. E drept ca poate mai ai si zile mai ploioase in care soarele poate se arata mai greu, dar nu le dai prea mare importanta, doar sunt ploi scurte de primavara, trec imediat si tu revii la nebunia si extazul tau neintinate. Daca esti norocos din acele zile incredibile de primavara aluneci usor intr-o vara fierbinte, plina de pasiune, in care te regasesti cu totul si stii ca acesta e anotimpul tau preferat. Pe acesta vrei sa il traiesti cat mai mult, stii ca aici te asteapta implinirea si te bucuri de el cu tot ce ai. E drept ca primavara vine cu o emotie aparte si iti deschide sufletul catre viata si catre iubire, acei fluturasi pe care ii simti in stomac cand te gandesti la el sunt de neinlocuit, dar cumva prefer ce vine dupa toate astea. Ador etapa in care ajung sa cunosc cu adevarat un barbat, momentele in care devin cu adevarat intima cu el, in care ne apropiem sufleteste, in care ii cunosc si mintea si sufletul, nu doar trupul. Pentru mine asta e o vara perfecta, acel anotimp in care ne descoperim cu totul si ne apropiem complet.

Toamna si iarna sunt pentru mine anotimpuri de incercare, acele etape in care stii daca iubirea va supravietui si va merge mai departe sau nu. Incercarile pot fi grele si istovitoare, pot veni zile in care te gandesti ca mai bine ai renunta la tot, zile in care ti-e greu sa vezi soarele din spatele norilor apasatori. Dar daca ceea ce ai este real si merita sa lupti pentru a pastra acea iubire si reusesti cu multa rabdare si vointa sa treci peste tot, primavara care te asteapta dupa este cu atat mai infloritoare si imbatatoare pe cat a fost iarna de lunga si incrancenata. 

Am trait astfel de iubiri incercate si nu-mi doresc mai departe decat o vara cat mai lunga si plina de zile insorite si daca trebuie sa mai vina si iarna, macar sa fie una blanda... 

Despre iubirea simpla... cea de toate zilele...

N-am inteles niciodata de ce se acorda atat de mare importanta zilelor aniversare, de orice fel ar fi ele, de nume, de casnicie, de relatie - n-am inteles de ce doar o zi din an poate fi atat de speciala incat sa merite sa fie sarbatorita. De ce nu si oricare din restul zilelor? Doar ziua in care ati inceput o relatie a fost o zi atat de speciala incat sa merite o recunoastere oficiala? Dar ziua in care ti-a zambit pentru prima oara la micul-dejun dupa ce ai iubit-o o noapte intreaga cu tot ce ai avut - trup, suflet, speranta - oare nu merita si acea zi o apreciere aparte? Sau ziua in care sufletul ei era atat de plin de iubire pentru tine incat nu a putut sa se mai abtina si ti-a zis ca te iubeste la ureche inconjurat de toti prietenii tai apropiati? Eu cred ca si aceste zile merita sa fie amintite si sarbatorite cu si mai multa daruire si iubire decat am primit fiecare dintre noi pana in acel moment si sa pastram cumva in noi magia unor momente speciale care ne-au incantat sufletele si ne-au inmuiat genunchii. 

Astazi mi-am invitat iubitul sa sarbatorim 12 ani, 5 luni si o zi de cand suntem impreuna. Si, desi la inceput am crezut ca i se va parea un pic caraghioasa invitatia, am mers pana la capat cu ea si am fost surprinsa sa vad ca si el a fost incantat de idee. Nu e nimic mai natural si mai incantator decat sa te bucuri de persoana de langa tine oricand simti nevoia de asta, nu trebuie sa astepti inca 3 sau 5 luni pana la aniversarea voastra pentru a bea impreuna un pahar de vin si ai spune cat de mult il apreciezi si cata fericire iti aduce sa il ai in viata ta. Poate unii cred ca dupa foarte multi ani de relatie lucrurile astea se subinteleg si nu mai e nevoie de astfel de momente sau cuvinte...nimic mai gresit! Avem mereu nevoia de a ne simti doriti, apreciati si iubiti, si in relatiile care chiar functioneaza nici nu e nevoie de prea mult efort pentru a-l face pe celalalt sa simta toate lucrurile astea. Sunt suficiente momentele adevarate de intimitate si mici gesturi presarate de-a lungul zilelor obisnuite pentru a arata ca esti mereu acolo. 

Apreciez oamenii care au inteles aceste lucruri poate neinsemnate privite din afara, dar care au un efect imens privite de aproape. Sa vii acasa dupa o zi interminabila la munca si sa gasesti pe masa din bucatarie un buchet de flori si o ciocolata doar pentru tine e unul dintre gesturile care imi merge la suflet de fiecare data. Sa imi surprind iubitul cu un desert pregatit de mine in mijlocul saptamanii e iarasi o bucurie pe care nu mi-o poate rapi nimeni si nimic. O viata frumoasa e o viata presarata de astfel de mici momente pe care, daca esti suficient de norocos sa ai cu cine sa le imparti, nu trebuie sa le subestimezi niciodata, ci doar sa cauti sa le inmultesti mereu. 

Cred ca sunt foarte multi cei care asteapta acea iubire extraordinara sa apara in viata lor, o iubire ca aceea despre care citim in romane sau vedem in filme. Doar ca nimeni nu cred ca se gandeste ca acea iubire dureaza doar 90 minute cat tine filmul sau 250 de pagini cat are cartea...eu vad extraordinara o iubire pe care o regasesti in fiecare zi, pe care o auzi in bataile inimii cand auzi glasul iubitului la telefon, pe care o simti in curbura spatelui cand te inconjoara cu bratele si te saruta sau pe care nu o poti nega nici atunci cand esti suparata pe el. Pentru mine asta inseamna o iubire extraordinara - o iubire care dureaza, care nu se stinge la prima piedica din drum - si nu ma voi multumi niciodata cu mai putin de atat.

 

Nu sunt o romantica,dar ma tratez...

Desi s-ar putea sa fiu contrazisa, eu personal nu m-am considerat niciodata ceea ce se cheama o romantica incurabila, nu cred ca sunt nici macar una moderata. Am avut intotdeauna o doza de cinism suficient de mare incat sa-mi dezarmez singura toate miturile romantice care incepeau cu un el, frumos ca rupt din soare, cu bratul plin de flori si buzele de cuvinte dulci si terminandu-se cu o nunta ca-n povesti de 3 zile si 3 nopti.

Am apreciat intr-o relatie umorul, pasiunea, conexiunea emotionala si cea intelectuala inaintea gesturilor romantice si a declaratiilor inflacarate. Nu m-au dat pe spate pana acum buchete enorme de flori trimise cu cine stie ce ocazie, dar am apreciat o floare sau trei sau cinci daruite din inima fara o ocazie speciala, ci doar pentru ca acel cineva s-a gandit la mine; nu m-a impresionat un "te iubesc" sau "imi placi" spuse in gura mare doar pentru urechile altora, dar mi-a mers la suflet un "imi esti draga" stiut doar de mine si el si momentul perfect in care mi-a fost spus. Nu sunt adepta gesturilor romantice grandioase, ci mai degraba a celor mici, dar de valoare... Acelea pe care uneori le vad doar eu, dar stiu ca vin din suflet si asta le da adevarata valoare.

M-am gandit la cateva momente romantice transformate deja in clisee si am realizat, prin prisma a ceea ce am trait eu in acele momente, ca exista si un motiv pentru care au devenit clisee si anume ca alaturi de persoana potrivita pot avea o incarcatura emotionala deosebita. O plimbare romantica sub un cer instelat si cu luna plina mi se parea ceva pe cat de banal, pe atat de supraestimat pana in acea noapte racoroasa cand el m-a tinut in bratele lui sub o luna plina senzationala si m-a sarutat atat de tandru incat m-am ridicat pe varfuri doar ca sa nu-mi dea drumul prea repede. Felul in care razele lunii ii luminau chipul si cum de aproape buzele lui pareau pictate in tonuri de gri si argintiu deopotriva au facut timpul sa stea pe loc si acele momente sa ramana cu mine de fiecare data cand privesc o luna plina.
O cina romantica la lumina lumanarilor imi suna aproape plictisitor, nu insa si in serile incantatoare de vara cand luam o cina tarzie intr-un cadru superb, cu un pahar de vin bun, muzica in surdina si cea mai placuta companie, el. Orele in care conversatia curgea intre noi atat de natural pareau uneori clipe, clipe pline insa care se terminau doar pentru a face loc altora inca si mai vii si memorabile. 

As adauga la aceste momente cumva consacrate intr-un repertoriu de astfel de scenarii romantice si faptul ca romantismul este un sentiment ce vine din inima, din tandretea pe care celalalt o trezeste in tine si orice gest poate fi la momentul potrivit romantic. Poate fi un simplu sarut care sa iti inmoaie genunchii, poate fi o strangere de mana atat de intima incat sa nu vrei sa-ti mai desprinzi mana din mana lui sau poate fi manunchiul de flori de camp pe care le privesti a doua zi dimineata pe masa si zambesti din toata inima simtind cu cat drag ti le-a daruit cu o zi inainte. Romantismul nu se invata as zice eu, el se simte...si iti iese cu adevarat cand esti sincer si iti lasi sufletul sa vorbeasca prin gesturi si nebunii marunte. 

Gelozie, draga mea... de azi ne despartim!!

De ce suntem gelosi? De ce alegem sa ne lasam prada acestui sentiment meschin si parsiv care se strecoara in sufletul nostru si ne inlatura intr-o secunda toata increderea in noi si in celalalt si tot ce cladim zi de zi alaturi de persoana iubita? De ce credem cu convingere ca suntem iubiti si apreciati cand nu exista nici un pericol sau concurenta evidente, dar la cel mai mic semn de incertitudine toata siguranta noastra se spulbera in milioane de bucatele care ranesc ca si cioburile de sticla?! Cum invatam sa fim detasati si sa credem in iubire mai presus de teama si de nesiguranta? 

Imi place sa cred ca multe dintre sentimentele pe care le traim sunt cumva controlabile si avem capacitatea emotionala de a decide caror trairi sa le dam puterea de a ne influenta, iar gelozia pentru mine este fara doar si poate un sentiment negativ care nu trebuie cultivat in nici o circumstanta.  Am auzit si argumentele conform carora daca nu esti gelos inseamna ca nu-ti pasa de persoana de langa tine - nu m-au convins - exista atatea feluri pe lumea asta prin care iti poti demonstra dragostea fata de cineva incat gelozia poate sa iasa cu totul din ecuatia asta. 

Ce-ar fi daca am inlocui acea banuiala aruncata cu tunete si fulgere asupra celuilalt cu sansa de a ne arata inca o zi ca ne iubeste? Ce-ar fi daca primul nostru gand la aparitia unei posibile amenintari amoroase n-ar fi "am sa-l pierd", ci "stiu ca va ramane"?  De ce ar ramane? Pentru ca ne iubeste... si iubirea nu face discrimari de culoare a parului, de lungime a picioarelor sau sclipire a ochilor. Iubirea e iubire si e a noastra... Acelasi lucru e valabil la fel de bine si pentru femei. Camil Petrescu a zis-o dupa parerea mea cel mai bine cand a zis ca femeia nu inseala decat pe cel pe care il iubeste, pe ceilalti ii parareste pur si simplu. Nimeni nu te poate obliga sa ramai intr-o relatie in care iubirea s-a terminat, tu esti cel care decide daca mai am motive sa ramai sau nu.

Acumulam atat de multa energie negativa de fiecare data cand lasam acest sentiment sa ne acapareze incat uitam ce e cu adevarat important - si anume ca atunci cand primesti iubire sa raspunzi la randul tau cu iubire, nu cu indoiala si neincredere. Cand avem alaturi pe cineva caruia ii pasa de noi primim dovezi de iubire in fiecare zi; nu e nevoie sa auzi in fiecare zi un "te iubesc" poate spus din obisnuinta, ci sa vezi acel "te iubesc" in ochii lui cand te saruta inainte de a pleca la lucru, nu e nevoie sa primesti cadouri sau declaratii de dragoste in fiecare zi, ci sa-ti dai seama ca esti iubita cand vezi ca acel barbat iti este alaturi si te poti baza pe el cand ai nevoie de asta.

Cred ca gelozia iti fura din frumusete putin cate putin si e pacat, mai ales ca femeie... Eu mi-am propus sa fiu o femeie frumoasa nu doar pe dinafara, ci si pe dinauntru; un suflet frumos, liber si detasat de sentimente meschine atrage mai multa frumusete in jurul lui decat orice alt lucru pe lumea asta. Este tot ce va doresc si voua - sa iubiti liber, fara teama si fara limite, veti fi surprinsi de cat de mult veti primi inapoi...