luni, 9 februarie 2015

Despre iubirea simpla... cea de toate zilele...

N-am inteles niciodata de ce se acorda atat de mare importanta zilelor aniversare, de orice fel ar fi ele, de nume, de casnicie, de relatie - n-am inteles de ce doar o zi din an poate fi atat de speciala incat sa merite sa fie sarbatorita. De ce nu si oricare din restul zilelor? Doar ziua in care ati inceput o relatie a fost o zi atat de speciala incat sa merite o recunoastere oficiala? Dar ziua in care ti-a zambit pentru prima oara la micul-dejun dupa ce ai iubit-o o noapte intreaga cu tot ce ai avut - trup, suflet, speranta - oare nu merita si acea zi o apreciere aparte? Sau ziua in care sufletul ei era atat de plin de iubire pentru tine incat nu a putut sa se mai abtina si ti-a zis ca te iubeste la ureche inconjurat de toti prietenii tai apropiati? Eu cred ca si aceste zile merita sa fie amintite si sarbatorite cu si mai multa daruire si iubire decat am primit fiecare dintre noi pana in acel moment si sa pastram cumva in noi magia unor momente speciale care ne-au incantat sufletele si ne-au inmuiat genunchii. 

Astazi mi-am invitat iubitul sa sarbatorim 12 ani, 5 luni si o zi de cand suntem impreuna. Si, desi la inceput am crezut ca i se va parea un pic caraghioasa invitatia, am mers pana la capat cu ea si am fost surprinsa sa vad ca si el a fost incantat de idee. Nu e nimic mai natural si mai incantator decat sa te bucuri de persoana de langa tine oricand simti nevoia de asta, nu trebuie sa astepti inca 3 sau 5 luni pana la aniversarea voastra pentru a bea impreuna un pahar de vin si ai spune cat de mult il apreciezi si cata fericire iti aduce sa il ai in viata ta. Poate unii cred ca dupa foarte multi ani de relatie lucrurile astea se subinteleg si nu mai e nevoie de astfel de momente sau cuvinte...nimic mai gresit! Avem mereu nevoia de a ne simti doriti, apreciati si iubiti, si in relatiile care chiar functioneaza nici nu e nevoie de prea mult efort pentru a-l face pe celalalt sa simta toate lucrurile astea. Sunt suficiente momentele adevarate de intimitate si mici gesturi presarate de-a lungul zilelor obisnuite pentru a arata ca esti mereu acolo. 





Apreciez oamenii care au inteles aceste lucruri poate neinsemnate privite din afara, dar care au un efect imens privite de aproape. Sa vii acasa dupa o zi interminabila la munca si sa gasesti pe masa din bucatarie un buchet de flori si o ciocolata doar pentru tine e unul dintre gesturile care imi merge la suflet de fiecare data. Sa imi surprind iubitul cu un desert pregatit de mine in mijlocul saptamanii e iarasi o bucurie pe care nu mi-o poate rapi nimeni si nimic. O viata frumoasa e o viata presarata de astfel de mici momente pe care, daca esti suficient de norocos sa ai cu cine sa le imparti, nu trebuie sa le subestimezi niciodata, ci doar sa cauti sa le inmultesti mereu. 

Cred ca sunt foarte multi cei care asteapta acea iubire extraordinara sa apara in viata lor, o iubire ca aceea despre care citim in romane sau vedem in filme. Doar ca nimeni nu cred ca se gandeste ca acea iubire dureaza doar 90 minute cat tine filmul sau 250 de pagini cat are cartea...eu vad extraordinara o iubire pe care o regasesti in fiecare zi, pe care o auzi in bataile inimii cand auzi glasul iubitului la telefon, pe care o simti in curbura spatelui cand te inconjoara cu bratele si te saruta sau pe care nu o poti nega nici atunci cand esti suparata pe el. Pentru mine asta inseamna o iubire extraordinara - o iubire care dureaza, care nu se stinge la prima piedica din drum - si nu ma voi multumi niciodata cu mai putin de atat.


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Când treci de la 3 orgasme pe an la 3 pe weekend...

Cred că am mai afirmat anterior că nu sunt genul de femeie pentru care un orgasm e ceva firesc și de așteptat în orice condiții, ba din c...