Îmi beau cafeaua în bucătărie, așezată la masa peste care se revarsă atât de îmbietor lumina soarelui de aprilie. Aud parcă și câteva vrăbiuțe ciripind vesele afară și zâmbesc în timp ce îmi fardez și celălalt obraz. Nu trasez decât o umbră fină, obrajii îmi sunt deja îmbujorați de emoția zilei care se așterne înaintea mea. Câteva ultime mesaje... "Te-ai trezit, frumoaso?", "Da, baby, îmi beau cafeaua și mă pregătesc să plec."... Mă privesc în oglindă înainte de a pleca... Ochii îmi sunt plini de o fericire care abia îmi mai încape în piele.
Mă urc în mașină și pornesc cu soarele în priviri și zâmbetul pe buze spre el, spre noi. Este o zi perfectă de primăvară, însorită încă de dimineață, caldă și senină asemenea sufletului meu. Deși am o vreme de condus, îmi place drumul, savurez pe îndelete anticiparea momentului întâlnirii noastre. Încerc să-mi amintesc gustul buzelor lui, căldura îmbrățișării lui... Atâtea detalii care acum parcă se pierd într-o ceață a amintirilor, dar știu că foarte curând le voi simți din nou pe toate și încă pe atâtea.
Sunt deja aproape de locul întâlnirii și îl sun... vocea lui deja începe să-mi înmoaie genunchii și simt cum mă cuprinde o emoție grozavă... nu mai vorbim doar despre fanteziile nostre, chiar ne vom vedea din nou.
Ne întâlnim în sfârșit... mă vede de pe cealaltă parte a străzii, oprește, coboară din mașină și traversează strada spre mine sărind într-un picior din când în când ca un copil, fericit și cu o mână la spate. Ajunge lângă mine în momentul perfect și mă cuprinde în brațe chiar când credeam că genunchii îmi vor ceda pur și simplu, mă sărută și îmi simt tot corpul tremurând în brațele lui. Se desprinde ușor din sărutare încă susținându-mă cu un braț și cu cealaltă mână îmi întinde un buchet vesel de crizanteme galbene, un buchet de flori în care îl regăsesc perfect pe el - tandru, copilăros uneori, dulce și senin precum galbenul aprins al florilor.
Emoțiile mi se mai risipesc vorbind cu el la o cafea, dar chiar și așa încă mi se mai cutremură ceașca de cafea în mână și îmi place că are răbdare cu mine și vrea să mă facă să mă simt cât mai în largul meu. Mergem spre hotel și urcăm direct în cameră, nu apucăm nici măcar să ne luăm cu noi bagajele. Aș fi putut să jur că odată ajunși în cameră, ne vom rupe toate hainele de pe noi, dar cumva reușim amândoi să avem răbdare și să savurăm pe îndelete toată acea energie acumulată în noi de la ultima întâlnire. Fiecare sărut îmi trezește sufletul, fiecare mângâiere îmi trezește trupul și cu fiecare privire a lui mă pierd mai mult în acest univers de trăiri senzaționale pe care ni l-am creat împreună. Timpul devine brusc irelevant, nu mai existăm decât noi doi și acel pat imens în care începi să crezi în magie. Totul vine atât de natural cu el și simt că nu vreau să mă opresc niciodată din a face dragoste cu acest bărbat. Un bărbat pe care îl simt al meu cu fiecare mângâiere, un bărbat care mă duce pe culmi nemaitrăite până acum, un bărbat căruia îi cedez cu tot ce am.
Pe măsură ce orele trec neobservate, îmi dau seama că nu doar pasiunea e cea care ne leagă, descopăr că îmi place să manânc cu el, să vorbim și să râdem împreună, să bem un pahar de vin și să fim împreună pur si simplu. Iar toate astea culminează cu întrebarea lui de a doua zi dimineață în timp ce ne luăm micul-dejun, o întrebare pe cât de simplă, pe atât de suprinzătoare și care îmi înmoaie sufletul - "Crezi că o să mă placi și altfel decât în pat?"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu