Despre arta de a te lasa condusa...

"Si ea mai descopera ca marele secret al dansului este sa te lasi condusa", "Dieta mediterránea"

Traim intr-o lume in care femeile nu se mai lasa conduse...nu se mai lasa conduse de barbati in afaceri, sunt perfect capabile de a si le conduce singure, nu se mai lasa conduse cu masina, stiu si le place sa si le conduca singure, nu se mai lasa conduse de prejudecati, le-au depasit si isi inventeaza lumea asa cum vor ele. Dar in tot acest proces de emancipare multe dintre ele au uitat totusi cat de placut este sa te lasi condusa uneori...sa te lasi condusa de pasiune si sa iubesti cum n-ai iubit in toata viata ta, sa te lasi condusa de un barbat in dans si sa dansezi cum n-ai dansat in toata viata ta, sa te lasi condusa de instincte si sa ai cele mai mari realizari din viata ta. 

Ca toate lucrurile din viata asta a noastra complicata cred ca si a sti sa te lasi condusa la momentul potrivit este o arta si sa gasesti acel echilibru perfect intre aceste momente o adevarata maestrie. 

Sa te afli in bratele unui barbat care stie cum sa te conduca in timpul unui dans de exemplu, sa-i simti hotararea din maini cand te lipeste de corpul lui, apoi aceeasi hotarare cand te intoarce dintr-o singura rasucire a incheieturii reprezinta pentru mine forta masculina cea mai subtila si fascinanta in acelasi timp. Admir o femeie capabila sa se abandoneze unui astfel de control, un control al barbatului care isi doreste sa o faca pe ea sa iasa in evidenta, sa o scoata din zona ei de comfort si sa o duca pe culmi poate inca neexplorate. Iar acest abandon intalnit adesea in dans cred ca se reflecta la fel de bine si in iubire. O femeie care alege sa se abandoneze in bratele unui barbat care stie cum sa o intuiasca, stie cum sa scoata la suprafata adevaratele ei dorinte si sa o faca sa-si doreasca sa fie ea pur si simplu este o femeie curajoasa fara doar si poate, dar si o femeie determinata. 

  

Cred ca se intampla deseori sa confundam momentele in care ne lasam conduse cu momentele de slabiciune si cred ca de multe ori gresim. Fragilitatea unei femei, gingasia ei cred ca sunt arme care inca darama multe ziduri si cu care inca se cuceresc multe inimi de barbati impenetrabile in aparenta. Sunt situatii si momente in care e nevoie sa fii dura, exigenta, poate chiar rea pentru a fi luata in serios si a obtine ce vrei, dar ce obtii asa n-are nici un termen de comparatie cu ce obtii printr-un zambet sincer la momentul potrivit, printr-o grimasa dragalasa sau o atingere aparent intamplatoare. 

Sa fii femeie si sa fii constienta de toate atuurile pe care le ai consider ca este un dar extrem de pretios pe care fiecare dintre noi ar trebui sa-l apreciem in consecinta. Asadar, fiti femei...femei frumoase, femei sincere cu ele insele, femei pasionale si femei pur si simplu...

Raiul in culori de toamna...

Toamna nu a fost niciodata unul din anotimpurile mele preferate, am asociat-o mereu cu venirea iminenta a iernii, a frigului, a zilelor mohorate si scurte. Cred ca singurul moment in care am apreciat-o a fost in copilarie cand culegeam frunze de toate culorile din parc pentru tema de la scoala si eram incantata de spectacolul de culori si lumini al copacilor rasfatati de razele timide ale soarelui. Ca adult, recunosc cu rusine ca au fost multe toamne care au trecut pe langa mine neobservate sau de care m-am ascuns grabita in masina in drum spre lucru.

Cand iubesti insa si iti faci timp sa privesti lucrurile din jurul tau, toamna este un anotimp cu adevarat senzational. Toata natura se imbraca intr-o mantie aurie, ruginie si pe alocuri inca verde...privesti copacii si nu simti decat pura pasiune si incantare in culorile vii, pline de vibratie si emotie. Si cel mai grozav mi se pare cand dupa un sir de zile innorate si triste vine o zi plina de soare si caldura si traiesti acea zi cu tot sufletul, lasi soarele sa-ti mangaie chipul, te pierzi in ochii iubitului care iti zambeste si stii ca se indragosteste iar de tine chiar in acel moment si te lasi invaluita de fericirea de a fi cu el pur si simplu.

Ne-am obisnuit sa ne traim viata intr-un ritm mult prea accelerat, sa lasam zilele sa treaca pe langa noi cu o viteza ametitoare si de multe ori pierdem din vedere ce conteaza cu adevarat. Desi ma incadrez perfect in acest stil de viata in care o zi de 10 ore se simte ca o ora mai plina, m-am educat cumva pe parcurs sa profit de zilele care imi ofera lucruri si oameni care merita pretuiti si sa fac din aceleasi zile de 10 ore mici vieti traite ca si cum restul zilelor n-ar exista.

 

Am invatat ca fericirea o gasesti cu adevarat in lucrurile marunte, in gesturi, in priviri, in cuvinte...si toate ti se intiparesc in minte si mai ales in suflet. Fericirea o gasesti in cafeaua bauta cu el dimineata si conversatiile voastre despre tot ce va trece prin cap, fericirea o gasesti in plimbarea cu el din mijlocul naturii cand el te-a ridicat ca pe un fulg in spinarea lui ca tu sa nu te murdaresti si a coborat cu tine o panta mai abrupta si desi tie iti era teama, stiai ca n-ar face nimic care sa te puna in pericol, fericirea o gasesti in floricica pe care el a cules-o de pe camp si ti-a prins-o usor in par si ti-a zambit atat de dulce incat ai simtit cum te indragostesti tu iar de el chiar in acel moment. 

De fapt am invatat ca fericirea nu e o stare pe care o cauti si o gasesti, ci e o stare pe care nu trebuie decat sa o traiesti atunci cand ai tot ce ai nevoie la indemana. 

The perfect one-night stand...

Cati dintre noi nu ne-am imaginat sau nu ne-am dorit acea aventura de o noapte perfecta? Cred ca fiecare are un scenariu despre cum ar trebui sa se intample lucrurile, unde si mai ales cu cine. Si multi dintre noi cred ca am si dat curs acelui scenariu doar pentru a realiza ca planurile de acasa nu se potrivesc mai niciodata cu realitatea si fie apar complicatii la care nu ne-am gandit, fie cineva are de suferit. Dar ce se intampla cand nu-ti propui sa ajungi in ipostaza asta si cu toate astea ti se intampla? Si mai iese si perfect? Probabil cel mai logic raspuns ar fi "continua..", dar atunci nu ar mai fi o aventura de o noapte, nu?

Am avut intotdeauna o atractie si o afectiune aparte pentru oamenii care au reusit sa ma surprinda si sa atinga o parte din sufletul meu de care nici eu nu eram constienta, acei oameni, si mai ales barbati, care m-au cucerit impotriva vointei mele si mi-au trezit cele mai adanci si ascunse pasiuni. Perfect nu a fost pentru mine faptul ca s-a intamplat cu un barbat pe care-l cunosteam deja, care imi placea chiar daca nu ma gandisem vreodata ca vom ajunge in acel punct, perfect nu a fost nici faptul ca afara erau 5 grade si mai cald imi tineau cizmele cu care eram incaltata decat rochita de pe mine, perfect a fost restul. Perfect a fost modul in care ne-am apropiat unul de celalalt, atrasi inconstienti unul spre celalalt, perfecta a fost chimia care s-a produs intre noi, fara cuvinte, doar prin atingeri si mangaieri electrizante, perfect a fost acel sarut...surprinzator, intens, ravasitor... Perfect a fost acel "Vrei sa mergem?" spus cu atata naturalete, dar cumva perfect regizat ca toata scena sa para desprinsa dintr-un film, perfect a fost modul in care mi-a luat mana in mana lui si m-a tinut strans langa el tot drumul pana la masina si acolo, strans in palma lui m-a facut sa ma simt in siguranta cu el, comfortabila si mai ales intima cu el.

Fiecare femeie cred ca traieste, constient sau nu, un moment in viata ei care o defineste ca femeie, un moment care o rupe definitiv de imaginea de copila sau adolescenta si o transforma complet intr-o fiinta erotica. Si acel moment il traieste cand intalneste acel barbat care o face sa se simta cu adevarat femeie, care o priveste exclusiv ca pe obiectul pasiunii lui si care ii infrange vointa de a se ascunde pe ea insasi si aduce la suprafata adevarata ei fire. Iar ca femeie, sa iti permiti sa traiesti toate aceste lucruri, sa iti permiti sa te descoperi pe tine insati trecand peste toate temerile si prejudecatile in care te-ai lasat altadata incorsetata, este cu adevarat o experienta minunata.  

Sa lasi un barbat sa te trezeasca erotic, sa te simti femeie in bratele lui...ce poate fi mai inaltator si marcant in acelasi timp?! Iar cand acel barbat iti ramane apoi aproape, ca un prieten drag, un prieten cu care poti vorbi despre orice, despre carti bune care v-au placut si v-au marcat, despre filme care v-au pus pe ganduri si v-au miscat, sau cu care vorbesti doar ca sa-i auzi vocea din cand in cand, asta pentru mine inseamna modul perfect de a incheia o aventura de-o noapte perfecta...

 

Cel mai intim sarut...

“I-ai strâns genunchii şi ai sărutat-o, nu opune rezistenţă, ar fi culmea, doar ştie atât de multe despre tine, iar de o bună bucată de timp te apără de rele şi tu acum închizi ochii şi îţi scufunzi sufletul în sărutul ăsta lung.”
― Tudor Chirilă, Exerciţii de echilibru

Zambetul ochilor lui umple toata camera de o lumina orbitoare, e fericit ca sunt acolo si nu se sfieste cat de putin sa mi-o arate, eu in schimb sunt inca macinata de indoieli si il tin cel putin fizic la distanta. Ne pierdem in priviri hipnotizante, ma face sa rad si simt ca am ras cu el o viata, iar asta nu e decat o alta zi ca multe altele pe care le-am mai trait cu el. Nevoia de a ma atinge ii este prea mare si profita de orice apropiere, de orice moment in care imi las garda jos pentru a o face... imi atinge bratele, imi las mainile sa cada neputincioase in poala iar el le urmeaza, imi atinge genunchii prin materialul moale al rochiei, respiratia mi se accelereaza, imi dezgoleste incet genunchii si isi lipeste buzele de pielea mea atat de tandru si de naucitor incat uit sa respir. Ii simt acel sarut in toata fiinta mea, in acel moment imi apartine in intregime, il am acolo lipit de genunchii mei si simt ca sufletele noastre s-au atins, s-au recunoscut si isi zambesc. Dincolo de energia erotica a momentului imi simt sufletul trezit si viu, pregatit sa primeasca o iubire la care doar a sperat ca exista.

Senzatia buzelor lui pe genunchii mei ma bantuie ore intregi dupa ce ma despart de el, ma surprind muscandu-mi buza la amintirea acelui moment in timp ce imi ascult prietenii povestind vrute si nevrute la un pahar de vin. Gandurile ma urmaresc tarziu in noapte, nelasandu-ma sa dorm, ma sucesc si ma rasucesc in pat si intr-un final cedez si ii scriu..."Te urasc!"... imi raspunde simplu..."Iar eu te ador!". Stie ca sunt a lui deja, stie ca nu ma pot impotrivi chiar daca nu mi-o recunosc inca nici mie, dar el stie...a vazut-o clar in ochii mei, in rasul meu, in tresaririle mele la atingerile lui. Stie si are rabdare sa astepte ca si eu sa accept asta si sa ma abandonez cu totul in pasiunea pentru el.

Ne sunt date momente in viata in care ne indoim de toate lucrurile pe care le cunoastem, de toata fiinta noastra, dar deseori acelea sunt momentele in care ne regasim mai profund ca oricand si ne descoperim pe noi insine asa cum suntem cu adevarat. Si acestea sunt momentele pe care merita sa le traiesti cu tot ce ai, cu indoieli, cu strangeri de inima, cu exaltare, cu nebunie si sa iesi din ele renascut, mai complet si mai bogat si de ce nu, mai fericit. Un sarut, cel mai intim sarut din viata ta, merita sa ti-l amintesti printre amintirea altor mii de alte sarutari care ti-au miscat sufletul si ti-au incantat trupul. Un simplu sarut, deasupra genunchiul drept, apoi pe genunchiul stang si lumea ta devine brusc alta...o lume in care exista si el si iubirea lui pentru tine.