"- Sunt fericiri pe care tu niciodata n-ai sa le intelegi, surioara. Eu, care am crescut intre mare si cer, in pustiul tarmurilor, nu-i de mirare sa par o ticaloasa pentru cumintenia ta de femeie ca oricare alta, iubita la timp si mereu la fel, azi ca si acum zece ani, maine ca si peste zece ani." Maidanul cu dragoste, G.M. Zamfirescu
Fiecare generatie cred ca a avut la un moment dat o reteta clasica a fericirii, un numar de realizari pe care trebuie sa le aduni pe parcursul vietii pentru a te putea considera fericit. Acele tipare in care trebuie sa te incadrezi pentru a-ti fi validata fericirea de catre ceilalti - sa faci o scoala, sa iti construiesti o cariera, sa te casatoresti si sa ai copii - acele etape din viata noastra pe care odata depasite se considera automat ca esti fericit. Dar nimeni nu vorbeste despre fericirea in afara acestor tipare, despre fericirile individuale. Si cred ca asta este una dintre cele mai grave greseli pe care multi dintre noi le facem si nu doar o data in viata asta, ci constant.
Cati dintre noi ne-am intrebat sincer si ne-am raspuns fara prejudecati - "Ce ma face fericit?". Traim intr-o era a tehnologiei avansate, intr-o era a cunoasterii si a libertatii, dar ramanem, cei mai multi dintre noi, atat de prinsi in teama de a fi judecati si criticati, incat nu ne permitem sa facem acele lucruri care ne-ar aduce implinirea. Venim din urma cu un bagaj emotional de vinovatie de fiecare data cand viata ne ofera sansa de a fi fericiti in alte circumstante decat cele impuse de societate. Am incercat, crescand, sa fac toate lucrurile cat mai bine, sa-mi multumesc profesorii invatand cat mai bine, sa-mi multumesc parintii ajungand pe picioarele mele, dar am realizat pe parcurs ca toate aceste lucruri isi pierd din insemnatate daca nu esti si fericit cu adevarat. Si astfel am decis sa aleg acele lucruri si acei oameni care mi-au fost scosi in cale in aceasta viata care ma pot face fericita. Astfel am decis sa dansez pentru ca ma face fericita, astfel am ales sa fac unele compromisuri si sa invat sa traiesc cu lucrurile pe care nu le pot schimba momentan pentru a putea fi fericita si cel mai important am ales sa iubesc liber si din toata inima. Traiesc cu convingerea ca nu suntem facuti sa iubim o singura persoana toata viata si mai mult de atat, ca putem iubi mai multe persoane in acelasi timp. Asa cum ne iubim parintii, fratii si surorile, prietenii...toti, la plural, nu inteleg de ce nu putem iubi mai multi barbati sau femei in acelasi timp. Iubirea, dupa parerea mea, nu face discrimari si cred ca orice persoana care s-a aflat la un moment dat intr-un triunghi, patrat, hexagon sau orice alta forma geometrica a iubirii si-a pus intrebarea - "pe cine iubesc cu adevarat?". Dar ce se intampla atunci cand raspunsul e la fel de simplu ca si situatia in care ai intrat de la inceput? Da, poti iubi mai multe persoane in acelasi timp si minunat ar fi sa nu fii nevoit sa alegi intre ele la un moment dat.
Am descoperit ca pot fi fericita iubind un barbat care nu e doar al meu si mi-am pus si intrebarea "de ce?". Raspunsul scurt - pentru ca pot. Pot sa-l iubesc, desi e departe de mine fizic, pot sa-l iubesc, desi el nu ma iubeste doar pe mine, pot sa-l iubesc, desi nu pot sa arat restului lumii asta. Si cel mai incantator mi se pare faptul ca sunt si eu la randul meu alegerea lui in fiecare zi. Sunt recunoscatoare si fericita ca alege sa ii fiu prietena in fiecare zi, sa-i fiu confidenta, sa-i fiu iubita si pur si simplu alege sa fie fericit la randul lui alaturi de mine. Nu mi-am putut nega niciodata fericirea de a iubi si de a fi iubita pur si simplu, fara prejudecati, fara piedici si fara constrangeri de orice natura. Nu cred in iubirile conditionate si am sa aleg intotdeauna calea cea mai simpla spre fericire, prin iubire, indiferent de cat de complicata pare in ochii celorlalti.
